Probabil ati aflat de cazul nemaiintilnit al celor 136 de bacauani care aveau si permis de conducere si certificat de nevazator. Ei, bine, ca in bancul de la Radio Erevan, nu era Volga ci bicicleta si nu i s-a dat, ci i s-a furat.
S-a aflat, deci, la Bucuresti, ca in preaminunatul tinut al Bacaului, unde se intimpla, mai nou, toate minunile ce tin mai putin de trei zile, vreo 136 de soferi aveau si certificat de nevazator, certificat care le dadea dreptul la un oarecare ajutor financiar din partea statului.
Cum si orb si la volan nu se poate, lumea a intrat in fibrilatie: sariti, se fura banii Statului. Ba, chiar, presedintele Basescu s-a zborsit la un ministru pe subiectul asta si i-a cerut ca in trei luni sa rezolve problema, sa nu mai existe astfel de cazuri.
Cazuri, care, de fapt, sint mult mai putine. Pentru ca, ce se intimpla: marea majoritate a celor care aveau si permis si certificat de nevazator sint persoane in virsta care si-au luat carnetul de conducere in tinerete si care acum, la batrinete, au afectiuni oculare. Dar n-au fost sa predea permisul la Politie. Doar vreo zece cazuri ar fi suspecte iar acelea sint luate la verificat.
Atit de mult scandal pentru o criza care se putea rezolva cu unul sau doua telefoane…
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.