Alcoolul a incins spiritele la sfirsit de saptamina. Nu mai putin de trei conflicte au ajuns in atentia politistilor bacauani, solicitati sa intervina pentru aplanarea scandalurilor. Prima bataie a inceput vineri, in comuna Blagesti, judetul Bacau. Politistii din zona au fost sesizati telefonic de Constantin G., 54 ani, victima agresiunii. Acesta le-a relatat politistilor ca in timp ce se deplasa spre casa, s-a intilnit cu Mihai F., 23 ani. Aflat sub influenta bauturilor alcoolice, acesta din urma si-a adus aminte de un conflict mai vechi si l-a luat la bataie pe Constantin G. Prins pe picior gresit, barbatul a incasat in figura pumni si picioare. Cind a scapat de furia agresorului, Constantin G. a sunat la politie. La fata locului a fost solicitata si o ambulanta, iar barbatul de 54 ani a fost transportat la spital. Aici, medicii l-au diagnosticat cu „traumatism cranio cerebral, ruptura piramida nazala”. Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru loviri si alte violente.
Scandal la discoteca
Un grup de tineri a stricat distractia celor care au fost duminica la discoteca din comuna Prajesti. Si de aceasta data, consumul excesiv de alcool a fost cauza producerii scandalului. Pentru ca nu a reusit sa aplaneze conflictul, administratorul discotecii a solicitat sprijinul politistilor din comuna. Scandalagii au devenit recalcitranti odata cu aparitia politistilor in fata discotecii, refuzind sa se legitimeze la cererea oamenilor legii. Aflati in inferioritate numerica, politistii au cerut sprijinul colegilor din comuna alaturata. Vazind ca lucrurile i-au o alta intorsatura, cei sapte tineri s-au refugiat intr-un autoturism si au pornit spre Bacau. Masina in cauza a fost interceptata pe traseu de un echipaj de politie, iar de aceasta data nu si-au mai permis luxul de a-i ignora pe politisti. Cei care au provocat scandalul au fost legitimati in persoana lui Ionut M., 29 ani, Robert P., 20 ani, Florin A., 21 ani, Radu U., 23 ani, Daniel H., 30 ani, Bogdan S., 30 ani si Florin B., 27 ani. Cu totii au fost sanctionati contraventional.
I-au spart nasul
Duminica seara, un alt incident a ajuns in atentia politistilor. In jurul orei 21.30, Sectia 2 Politie Bacau a fost sesizata despre faptul ca pe Calea Birladului din municipiul Bacau are loc un conflict intre mai multe persoane. Ion Ciprian O., 31 ani, a reclamat faptul ca a fost batut de Raducu U., 24 ani si Marian C., 23 ani. Barbatul agresat a fost prins la inghesuiala de cei doi atacatori, care, pe fondul unor neintelegeri mai vechi si-au reglat niste conturi mai vechi. Ion Ciprian O. s-a ales cu o fractura de piramida nazala din intilnirea cu cei doi barbati. „In cauza a fost intocmit dosar penal pentru loviri si alte violente”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Lasă un răspuns