Dincolo de nepasarea multora dintre concitadini, sau de actele lor de violenta si agresivitate lipsite de orice motivatie si in dispretul eforturilor pe care le fac edilii orasului pentru crearea si intretinerea unui cadru ambiental atractiv si curativ totodata, natura considera ca trebuie sa-si faca neabatut datoria fata de noi. Explozia florilor de tei din acest inceput de iulie e o dovada ca stie sa ne rasplateasca placerea de a le admira, dar si sa-i puna la punct intr-un mod elegant si moralizator pe cei care-i altereaza chipul.
Poate ca nu as fi abordat acest subiect atit de delicat, dar si deopotriva generos, daca intr-una din diminetile acestea nu mi s-ar fi oferit imaginile revoltatoare ale unui sacrilegiu floral faptuit la ore de noapte sub protectia intunericului: mai multe trunchiuri de tei tineri, din parcul de incinta situat in spatele magazinului „Spicul” de linga policlinica veche, fusesera pur si simplu transformate intr-un fel de cioate, crengile vandalizate de linga tulpinile acestora stind marturii mute si acuzatoare. Vandalii se multumisera cu ciorchinii de flori, lasind prapadeala de frunze si ramuri la locul faptei.
In fata unor astfel de imagini dureroase ramii pur si simplu fara grai, iar neputinta te paralizeaza. De ce astfel de gesturi?! Un singur raspuns sincer din partea agresorilor i-ar absolvi in buna masura de vina. Dar cel care s-a despuiat de caracter nu e capabil de mustrari de constiinta. Iar scene ca cea descrisa mai sus nu sint singulare. Teii din parcul Cancicov, ca si cei care-l ingrijesc si toaleteaza, pot depune oricind marturie. Placerea sadica si absenta oricarui sentimnent de respect fata de darnicia naturii nu mai surprind pe nimeni. Cu atit mai mult cu cit astfel de violentari vin, de regula, dinspre tineri si se explica prin teribilism si lipsa de educatie. Altii, putinii, ramin pasivi ori prefera sa nu se amestece in puneri la punct de teama sa nu devina ei insisi victime. Peste un an, arborii vor reveni la starea lor normala, dar ranile afective provocate noua vor ramine deschise ca o noua amenintare. Si e nefiresc sa sufere cei care nu au decit vina de a iubi natura si de a o respecta.
Lumea romaneasca, din care ambiantul bacauan ocupa o entitate reprezentativa, ne ofera si astfel de mostre ce exprima mentalitati si conduite specifice primatelor. La care civilizatia nu reuseste sa ajunga. A distruge e verbul preferat al acestora. Ceilalti nu fac parte din decor. Deci, nu conteaza. Constiinta de sine e asociata raului. Un arbore, sau chiar o simpla ramura smulsa din trunchi este o vina la fel de mare. Dar mai avem mult pina sa detronam barbaria. Pina atunci ii suportam consecintele si trebuie sa ne alinam cu sentimentul indignarii.
Lasă un răspuns