• societatea se judecă în 200 de dosare în calitate de reclamant, din care 53 au fost rezolvate în acest an
Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău va cere din nou, în cursul lunii septembrie, falimentul societății CB Investiții București, de la care are de recuperat creanțe neachitate la termen în urma executării silite. SIF Moldova a solicitat executarea silită a acestei societăți, însă nu a fost obținută, motiv pentru care s-a declarat apel împotriva hotărîrii instanței de fond.
SIF Moldova a fost, în primul semestru al acestui an, parte în litigii avînd ca obiect diferite pretenții banești în 14 dosare. Practic, pe rol au mai rămas nouă dosare, din care șase pentru diverși debitori de la care are de încasat 70,5 miliarde de lei și trei debitori din bilete la ordin cu 121.335 de euro și 1,25 milioane de dolari. Raportul economico-financiar al societății din Bacău pe semestrul întîi 2004 menționează că s-au mai soluționat cinci dosare, dar creanțele nu au fost încă recuperate din lipsa bunurilor care ar putea fi executate silit. Numai de la o societate debitoare, Cona Impex, s-au recuperat, prin executare silită în primul semestru 681,5 milioane de lei.,
De piept cu Banca Națională
Teancurile de dosare depuse în instanța de judecată de SIF Moldova Bacău în calitate de reclamantă este întregit cu alte nouă cauze cu obiecte diverse, din care două au fost soluționate tot în cursul primului semestru. Șapte dosare sînt, însă, în continuare pe rolul instanțelor. Trei dintre pîrîți au fost din Bacău, societățile Prodbac (în două cauze) și Sofert. O particularitate în aceste dosare este plîngerea contravențională formulată de SIF Moldova în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru că amenda aplicată societății de investiții financiare nu s-a făcut cu respectarea
prevederilor legale. „Ceea ce avem în vedere – a precizat în Raport președintele SIF, Alexandru Matei – este că nu i se poate reproșa societății noastre că nu a respectat dispozițiile legale referitoare la amenajarea unui imobil în condițiile în care actul normativ se aplică doar instituțiilor publice. Or, este bine știut că SIF Moldova nu este în nici un caz o instituție de acest gen, ci o societate privată”.
Nici Banca Națională nu a scăpat de contestatara SIF Moldova. De această dată a fost atacată validitatea ordinului viceguvernatorului BNR prin care se suspenda dreptul de vot al SIF 2 pentru participațiile care depășesc procentul de 5% din capitalul social al băncilor comerciale la care SIF este acționar. Tot prin acest ordin se înlătură dreptul de vot al societății din Bacău pentru acțiunile care depășesc cota de 5% și se dispune vînzarea forțată a acțiunilor pentru care s-a retras dreptul de vot. Acest litigiu a fost soluționat în sensul că BNR a fost obligată să răspundă la contestația formulată de SIF. „Cum prin răspunsul formulat de consiliul de administrație al Băncii Naționale s-a respins contestația societății noastre – a mai precizat Alexandru Matei -, am formulat o contestație împotriva acestei hotărari, care urmează să fie soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Trebuie precizat că, ordinul viceguvernatorului BNR a fost suspendat de bancă înainte de a produce efecte. Ca urmare a modificărilor legislative intervenite, prevederile acestui ordin sînt caduce”. (Petru DONE)
Lasă un răspuns