• dacă astăzi nu își primesc prima rată din salariile compensatorii, foștii salariați se pregătesc de pichetarea Rafinăriei
Alarmați de faptul că nu-și vor primi prima rată din salariile compensatorii, conform deciziilor judecătorești, foștii salariați ai Rafinăriei Dărmănești se pregătesc pentru pichetarea fostei lor întreprinderi. Ei au demarat deja procedurile pentru obținerea autorizațiilor necesare de la primăria din localitate. „Oamenii mi-au cerut acest lucru, și nu pot să-i condamn. Au copii, au gospodării de întreținut și mai au și datorii în bănci sau pe la furnizorii de apă, gaze, curent, sau la telefoane. Am făcut cerere de autorizare a pichetării și o voi duce la primărie în cursul zilei de astăzi”, ne-a declarat, ieri, Constantin Ardeleanu, liderul de sindicat de la fosta rafinărie. „Nu se poate să stăm cu mîinile în sîn să așteptăm să vîndă lichidatorul cine știe ce bunuri. A avut atîta timp la dispoziție să facă rost de banii care ni se cuvin. Știa lucrul acesta încă de cînd s-a înhămat la treaba asta. Dacă știa că nu are bani să plătească, de ce s-a băgat? Ce, pe el îl interesează că eu stau cu copilul bolnav de două săptămîni acasă, că n-am bani să-l duc la doctor, că și acolo trebuie să dau șpagă”, striga o fostă salariată. „Noroc de mine că mai aduc un ban în casă, că altfel muream de foame sau rămîneam pe drumuri. Soțul meu a lucrat la rafinărie. După ce s-a terminat cu ea am rămas cu trei credite: un CAR la mine la serviciu, unul pentru un televizor și unul la bancă”, ne-a spus și L.L., una dintre femeile care duc acum greul casei, acolo unde soții lor au lucrat la rafinărie. „Să pornească din nou rafinăria. Oamenii își vor înapoi locurile de muncă. Să vină Tabarcea cu un investitor care să repornească treaba”, ne-a spus și unul dintre bărbații care stăteau pe temelia gardului, la marginea drumului. Conform deciziei judecătorești, lichidatorul rafinăriei ar fi trebuit să plătească astăzi prima tranșă a salariilor compensatorii către foștii salariați. El nu a reușit să facă rost de bani, pentru că abia a reușit să obțină acordul judecătorului sindic de a vinde cîteva bunuri care i-ar asigura nu numai plata primei rate a salariilor compensatorii ci și pe cea a utilităților. Liderul de sindicat de la rafinărie ne-a mai declarat că Alexandru Tabarcea, lichidatorul rafinăriei, a cerut răgaz pentru efectuarea acestor plăți după 1 august, cerință pe care nu aputut-o accepta întrucît oamenii nu au fost de acord. (Mirela ROMANEȚ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.