Ștefan RADU
Imediat după alegeri, visteria goală a Primăriei Bacău a fost subiect de dispute politice și „analize la cald”. A trecut deja o lună. Noua administrație continuă să se lamenteze pe aceeași temă care – de fapt – era cunoscută de toată lumea încă înainte de campania electorală. Doar cei creduli sau care nu au fost interesați de cele ce se petrec în orașul nostru nu știau că bugetul local – deja încărcat de sarcini financiare prin emiterea unor obligațiuni municipale – era promis la firmele clientelare pentru încă un mandat. Ceea ce spune acum dl Romeo Stavarache nu mai este o surpriză. Mă așteptam ca primarul să declanșeze primele acțiuni concrete în scopul îmbunătățirii administrării municipiului, să anunțe demararea proiectelor cu finanțare externă, să dea publicității strategia investițională pe care și-a stabilit-o. Deocamdată, am avut parte doar de un zvon referitor la o posibilă demisie. Mesajul a fost de-a dreptul copilăresc: un om care își asumă conducerea unei comunități nu dezertează la prima ploaie cu grindină! Un tînăr care tocmai citise știrea într-un cotidian local a avut o reacție extrem de matură, mult mai lucidă decît a dlui Voiculescu, președintele PUR: „Să zicem că există o mare problemă cu resursele bănești. Foarte bine! L-am ales ca să o rezolve! Dacă nu are el soluția, să angajeze un specialist, să-și cheme subalternii la ordin, nu să stingă lumina și să tragă ușa după el…”. În asemenea parametri este judecat un gospodar. Poate de aceea dl primar s-a simțit obligat să-i asigure pe băcăuani că-și va duce mandatul la îndeplinire, chiar dacă șeful său de partid sugera altceva…
Personal, nici nu am crezut în varianta cu demisia. Înclin să afirm că s-a intenționat provocarea unei pseudocrize care să atragă atenția autorităților îndrituite să ancheteze situația. Acum – în mod logic – ar trebui să se declanșeze controalele și să se caute vinovații – dacă ei există. Asta înseamnă săptămîni pierdute și nervi consumați aiurea. Cum întreaga chestiune atinge și dimensiuni politice, mă îndoiesc de rapiditatea stabilirii unor măsuri concrete. Tragedia este că, în tot acest timp, Bacăul trebuie să funcționeze normal. Atragerea pe termen scurt a unor resurse financiare care să asigure salubrizarea municipiului, siguranța cetățenilor, repararea școlilor (vacanța este scurtă!) și – nu în ultimul rînd – salariile funcționarilor din Primărie este problema noului primar și a consilierilor care trebuie să aprobe o strategie viabilă. Ei se află în fața unui examen esențial care va dovedi în ce mod noua echipă va administra municipiul în acest mandat. A ceda la început de drum echivalează cu sinuciderea politică. Evaluarea gestionării crizei prin care trece municipiul se va face de către electorat la alegerile din toamnă. Atunci vom vedea, la Bacău, cine merită încrederea noastră. Pierderea startului ar fi dezastruoasă pentru PUR și Alianța PNL-PD.
Chiar dacă problema este adevărată și gravă, băcăuanii așteaptă altceva decît povești despre „greaua moștenire”. Intențiile vindicative ale opoziției nu reprezintă o prioritate pentru locuitorii orașului: există Poliție, Parchet, tribunale care să se ocupe de cei care au profitat de funcțiile avute în mandatul anterior. Noi am votat promisiunea de a intra în normalitate, de a trăi într-un oraș care să nu mai fie confiscat de un grup de interese. Dacă va fi nevoie, vom accepta să ne gospodărim cu cîți bani avem. Am văzut unde ne-a dus grandomania de pînă acum…
Lasă un răspuns