Comisarii Gărzii de Mediu au stabilit, ieri, la 150 de milioane de lei valoarea amenzii pe care o va avea de plătit SC „Sofert” pentru poluarea cu amoniac produsă în cursul serii de luni. „Valoarea maximă a amenzii era de 225 de milioane de lei, dar s-a ținut cont de faptul că poluarea nu a cuprins o arie foarte mare”, a explicat Titi Secară, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bacău. Amintim că luni, 26 iulie, în jurul orei 21,30, inspectorii Agenției Regionale pentru Protecția Mediului au depistat în zona Republicii o concentrație de amoniac de 1,9 miligrame pe metru cub, ceea ce a ecvhivalat cu depășirea de circa șase ori a concentrației maxime admise. Interesant este faptul că aceasta a fost prima sancțiune dată celor de la „Sofert” pentru poluare cu amoniac datorată scurgerilor produse în momentul încărcării unor vagoane. De altfel, într-o primă fază, poluarea de luni a părut extrem de curioasă, atît timp cît instalația de uree a combinatului de îngrășăminte chimice, adică principalul factor de poluare, a fost închisă. Amintim că numai în 2003, „Sofert-ul” a încasat amenzi în valoare totală de peste un miliard de lei din cauza instalației în cauză. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns