Lumea taximetriștilor băcăuani are, de cîteva zile, patru membri ceva mai deosebiți: sezonierii. Potrivit reglementărilor în vigoare, în muncipiul Bacău sînt disponibile 100 de autorizații pentru taximetriștii sezonieri, dar, pînă acum, nu fusese solicitată nici una. „Patru taximetriști au primit din partea Primăriei dreptul de a circula fără stație de emisie-recepție și fără a fi obligați să-și vopsească mașina în galben. Potrivit legii taximetriei, astfel de aprobări pot fi date numai taximetriștilor sezonieri. Aceștia au drept de a circula doar trei luni de zile și trebuie să fie dotați cu aparat de taxat și cu buton de alarmare în caz de pericol. Nu știu, însă, la ce le va folosi butonul în cauză, atît timp cît acesta este inutilizabil în lipsa stației de emisie-recepție conectată la dispecerat”, ne-a declarat Marcel Nechita, președintele Camerei taximetriștilor din Bacău. Pe de altă parte, acesta a admis că cei patru taximetriști ar putea ieși pe traseu și după expirarea celor trei luni. „Primăria ne-a spus deja că, în acest caz, noi sîntem cei care trebuie să-i scoatem de pe traseu. Dacă se va întîmpla așa, le vom da amenzi, dar nu știu dacă acestea îi va determina să renunțe la taximetrie sau să intre în legalitate”, a mai spus Marcel Nechita. De altfel, șeful taximetriștilor băcăuani nu a ascuns faptul că „am să propun la viitoare întîlnire a președinților de Camere ale taximetriștilor ca autorizațiile sezoniere să se elibereze doar în cazul orașelor turistice”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns