Ce zi e azi? Miercuri, nu? Păi da, miercuri. Asta a fost vinerea trecută. Televiziunile și ziarele au anunțat pompos aprobarea candidaturii d-lui Adrian Năstase la președinția statului, la acel îndelung anunțat congres al PSD. Totodată, acesta a preluat și controlul asupra partidului. Chestia e că noi toți știam de mult asta. Scoală-l în puterea nopții pe oricare și pune-l să-ți spună cine vrea președinte de țară de la PSD; îți spune sigur, Adrian Năstase. Știrea este exactă, însă deloc excepțională. Dacă retorica națională a lui Adrian Năstase, dublată de expectorarea jenantă de murdării la adresa Alianței PNL-PD nu ar fi fost exhibată atît de sulfuros, poate că știrea ne-ar fi bucurat. Dar, cînd faci din dejecții parfum predilect, o astfel de știre e de nedigerat. Apoi, triumfalist, ni s-a prezentat personalitatea lui Adrian Năstase ca pe o celebritate glorioasă, susținut din spate de o altă celebritate învingătoare, ce va putea fi (imediat după alegeri) prim-ministru: Ion Iliescu. Acești doi politicieni fac parte dintre oamenii care, fără glorie, au senzația unei înăbușiri în propria lor ființă și sentimentul unei morți lente, ca sub povara unui narcotic otrăvitor. Anonimatul este greu de suportat. Nu-l pot suporta decît oamenii cu adevărat mari. Pe aceia gloria îi plictisește, după ce i-a amărît complet prin vidul descoperit în ea. Celebritatea este o inutilă și ridicolă zvîrcolire a celor doi politicieni, pentru a scăpa de talazul lent și sigur al uitării. Poate tocmai de aceea Ion Iliescu a precizat că va ieși din politică numai cu picioarele înainte. Dorul lui de celebritate (ca și al lui Adrian Năstase) pare a fi spaimă de moarte, dorință de a supraviețui, de a se supraevalua, de a domina Nirvana… sau pe noi toți. Ceea ce este detestabil. Pentru că nu vor să ne domine oricum, ci înconjurați de tovarăși care alcătuiesc o antologie a incalificabilului: Hrebenciuc, Cozmîncă, Agathon, Bebe Ivanovici, Vasile Dîncu, Ion Mircea Pașcu, Ion Talpeș, Miki Șpagă, ș.a., care vorbesc urît și trivial, se poartă mîrlănește, acționează vicios. Ei par un rebut de umanitate, populînd inflaționist instituțiile guvernamentale. Formidabila lor energie distructivă, fondată pe credința lor că pot fi mereu „în vîrful trebii”, nu este deloc inofensivă, fiind soră cu lăcomia și dorința nestăvilită de îmbogățire imediată pe spatele și în defavoarea celor mulți, aduși în sapă de lemn prin șmecherii ținînd de privatizare, afaceri necurate, și, mai ales, prin devalizări bancare sau prin alocări de fonduri publice uriașe clienților lor politici. Acești candidați la demnități publice, care-l înconjoară pe Ion Iliescu și pe Adrian Năstase, sînt cu atît mai periculoși cu cît sînt mai inapți pentru asemenea funcții. Conștiința micimii lor integrale, în raport cu ceea ce le pot concepe creierele pentru a le salva pipernicirea, îi exasperează pînă la nebunie și violență de limbaj. Autoevaluarea lor superlativă duce la o inflație a propriului EU, care refuză orice contradicție, orice contracandidat modest, considerîndu-l neaprat un dușman de moarte. Psihologia susține că astfel de „glorioși” autodefiniți sînt persoane cu dezechilibru sufletesc. Dar, nimeni nu-i atenționează, nimeni nu-i lecuiește, pentru că toți suferim, gradat, în doze mai mari sau mai mici, de aceeași boală organică incurabilă. Omul care-ți răspunde „mie-mi spui?!” sau „pe mine mă înveți tu?!” are morbul acestei nebunii al propriului EU. De aceea, cred că va fi greu să fie înlăturate din conducerea statului persoanele ignobile, care ne-au sărăcit și ne-au amărît ani de zile. Ei vor să fie glorioși, cîștigători pentru totdeauna, învingători în lupta cu cei ce se jenează să fie mitocani sau prost creșcuți. Nu mi-ar fi de mirare dacă asemenea persoane ajunse în fruntea statului printr-un delir al promovării nulităților, și-ar dori să fie un Nero, un Cezar, un Napoleon, sau un Wilhelm al II-lea! Asta înseamnă că pentru a cuceri celebritatea vor trebui să ucidă cu frenezie; prin foame, neputință, apăsare legislativă, sărăcire continuă. Ei știu să scuipe, să ragă, să dea la oase, să mintă suveran, să fraierească pe oricine. Că simțul onoarei, distincția, civilitatea pot da rezultate sociale marcante, asta n-o pot ei crede. De aceea, în frunte cu Adrian Năstase, au adoptat stilul de exprimare agresiv, mediocru, țintind prostirea electoratului și nu înobilarea lui. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns