Prețul benzinei Premium a ajuns la unii benzinari băcăuani, aflați în afara rețelelor Peco – Petrom sau Rompetrol, sub cel afișat de aceste sisteme majoritare pe piața de distribuție a carburanților. La Moinești, de exemplu, stația Lukoil vindea la începutul acestei săptămîni benzina Premium cu numai 30.200 de lei litrul, cu 200 de lei pe litru mai puțin decît Peco sau Rompetrol, dar și decît stațiile Shell. Carburanții au fost scumpiți ultima dată pe 20 august, cu circa 10% față de prețurile anterioare, însă rafinăriile, între care și Rafo Onești, au anunțat că vor mai ține prețurile lor în frîu. Rafo a precizat că va livra pe piață carburanți la prețurile vechi circa trei luni – practic pînă la sfîrșitul acestui an. Dacă scumpirea din 20 august a fost motivată de benzinari prin scumpirea fără precedent a petrolului, care a ajuns la 49 de dolari barilul, acum, la revenirea prețului țițeiului pe plan internațional ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, susține că nu ar fi exclus ca pe piața românească prețul carburanților să scadă, dacă prețul de cotație al țițeiului va scădea sub 40 de dolari pe baril. Prețul țițeiului a înregistrat, în aceste zile, o scădere către 40 – 42 de dolari barilul. Reducerea prețurilor la carburanți a fost un fenomen rar pe piața românească, totuși cu circa cinci ani în urmă Rafo Onești a procedat unilateral la o asemenea manevră, la care au fost nevoite să se alinieze și celelalte rafinării. Conjunctura de piață era, însă, atunci alta. Acum rafinăriile sînt într-o concurență și mai puternică, dictată de recenta privatizare a Petrom și de rezultatele slabe pe care Grupul de firme Rompetrol, dar și celelalte rafinării, le-au înregistrat în primul semestru al anului. Prețul benzinei trebuie să ajungă la nivelul pieței din Uniunea Europeană, spre care tindem și de care vom fi puternic influențați în următorii doi ani. (Petru DONE)
Lasă un răspuns