~2 min lectură 1 comentariu

Preşedintele Senatului a sesizat AP cu privire la neconstituţionalitatea OUG care majorează TVA

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a sesizat, vineri, Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă care prevede majorarea TVA.

”Este evident faptul că OUG 58/2010 nu îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile Codului Fiscal, aducând atingere caracterului predictibil al actelor normative, în condiţiile în care Codul Fiscal stipulează că prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia”, a precizat preşedintele Senatului în sesizare, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

Mircea Geoană a criticat, totodată, ”puterea discreţionară” cu care au acţionat autorităţile executive, încălcând principiul legalităţii.

Preşedintele Senatului a afirmat că, în contextul realităţilor economice şi sociale, creşterea bazei de impozitare, eliminarea unor scutiri de la plata impozitului pe venit, precum şi mărirea TVA, ”îi lasă pe contribuabili într-o situaţie defavorabilă, apropiată de limita inferioară a subzistenţei”.

Preşedintele Senatului consideră că este evidentă lipsa totală a oricărei evaluări preliminare a impactului acestui act normativ în plan social şi în plan economic, deşi obiectul de reglementare şi implicaţiile sunt de maximă relevanţă.
”Concret, deşi măsurile Guvernului duc la scăderea puterii de cumpărare a unui număr foarte mare de oameni şi au impact direct asupra consumului şi producţiei, nu a fost efectuat niciun studiu de impact macroeconomic. Faţă de toate aceste aspecte, statului îi poate fi imputată incapacitatea de a evalua posibilitatea implementării unor măsuri alternative propuse de către reprezentanţii celorlalţi factori politici şi de către partenerii sociali”, a susţinut Geoană, în sesizarea către Avocatul Poporului.

Acesta a adăugat că ordonanţa va determina încălcarea principiului echităţii fiscale, în condiţiile în care principiul impunerii echitabile în repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societăţii presupune ”egalitatea în faţa impozitului, dar şi egalitatea prin impozit”. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andrei
    3 iulie 2010, 05:09
    0

    Asta-i un mare idiot – mIRCEA gEOANA!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.