Un sofer din Bacau, aflat in stare avansata de ebrietate, a provocat un accident de circulatie pe str. I.L.Caragiale din municipiu. Simbata dimineata, in jurul orei 03.00, Gheorghe E., 31 ani, conducea autoturismul dinspre Insula de agrement spre Autogara Bacau, iar pe fondul consumului exagerat de alcool a pierdut controlul masinii a patruns pe sensul opus de mers, unde a acrosat un autoturism Mitsubishi, condus de cetateanul ucrainean Andriy L., 38 ani. Din acesta, autoturismul Dacia 1300 condus de bacauan a ricosat, intrind in coliziune cu un autoturism Peugeot, la volanul caruia se afla Roman M., cetatean ucrainean. „In urma accidentului, a rezultat vatamarea corporala a minorului Nazari M., 7 ani, transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si internat in Sectia de chirurgie infantila, cu diagnosticul «fractura treime medie femur drept». In urma testarii cu aparatul etilotest, rezultatul in cazul lui Gheorghe E. fiind de 0,95 mg/l alcool pur in aerul expirat. In cauza s-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si pentru consum de alcool peste limita admisa”, a declarat inspectorul Gabi Stefanescu, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
FOTO: Adrian Neagu
Lasă un răspuns