• aceștia lucrau la serviciul tehnic și vor fi preluați de o firmă privată • externalizarea acestui serviciu este motivată de cheltuielile prea mari cu salariile muncitorilor
Soarta angajaților Spitalului Județean care lucrează la serviciul tehnic a fost pecetluită. Pînă la sfîrșitul acestui an, serviciul va fi externalizat, iar ei vor trece la firma privată ce va cîștiga licitația. „Este vorba de circa 25 de salariați ai noștri. Contractul pe care îl vom încheia cu firma ce va cîștiga licitația va prevede și preluarea salariaților, dar noul patron va hotărî dacă îi ține sau nu, în funcție de calitatea muncii pe care o vor presta”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean. Externalizarea serviciului tehnic a fost dezbătută și în cadrul ședintei Consiliului Administrativ al spitalului, forul suprem de conducere, care a dat undă verde procedurii. Caietul de sarcină a fost deja întocmit, iar în octombrie se va organiza licitația, la care, conform legii, trebuie să fie validate pentru negocieri minim trei firme.
Externalizarea acestui serviciu are la bază cheltuielile mari care se fac pentru plata muncitorilor. Conducerea unității medicale a făcut calcule și a ajuns la concluzia că acest serviciu consumă mai mult decît produce. „De exemplu, avem 12 instalatori, pentru salariile cărora se cheltuie anual peste un miliard de lei. Dacă am fi făcut lucrările efectuate de ei cu o firmă specializată, ne-ar fi costat 300 de milioane de lei”, a precizat directorul Roșu.
Mai marii Spitalului Județean au stabilit și categoriile de salariați care vor pleca la firma privată. De la serviciul tehnic vor fi preluați instalatorii, electricienii și tîmplarii. Spitalul va păstra zugravii și un număr minim de electricieni pentru întreținere, în cazuri de avarie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns