• recolta a fost strînsă de pe aproape 3.400 de hectare, 4% din total
Țăranii din județul Bacău au intrat primii în lanurile de porumb și au pus jos, pînă acum, recolta de pe 3.386 de hectare. Societățile comerciale și agricole, cu capital privat sau de stat, încă mai așteaptă ca porumbul să ajungă la maturitate deplină, pentru că vremea din ultimele săptămîni, chiar încă de la sfîrșitul verii și începutul acestei toamne, nu a fost destul de prielnică. Evident, societățile agicole mari își pot permite o recoltare tîrzie și pentrru că vor intra în lanuri cu mașini agricole. În județul Bacău – ne-a informat purtătoarea de cuvînt a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, Luminița Romilă – au fost cultivate cu porumb 94.709 hectare de teren, marea majoritate în sectorul privat și peste 90.300 de hectare în gospodăriile populației. Producția prognozată de specialiști la această cultură este de 3.878 de kilograme la hectar – în general în sectorul privat, dar de 5.000 de kilograme la societățile comerciale și alte unități cu capital majoritar privat și de 4.000 de kilograme în societățile agricole și unitățile de cercetare și producție. Chiar dacă recolta a fost strînsă pe numai 4% din suptafață, producția se apropie de estimări, fiind de 3.850 de kilograme la hectar. Astfel, în hambare au intrat peste 13.000 de tone de porumb, iar estimarea pentru această toamnă este în județ de aproape 370.000 de tone.
Tot în județul Bacău, a fost încheiată, din punctul de vedere al DADR, recoltarea strugurilor de masă, de pe suprafața de 129 de hectare plantate cu viță de vie. Producția medie este cu ceva peste așteptări, adică de 6.512 kilograme la hectar față de 6.395 de kilograme, iar producția totală a fost de 102 tone, față de o estimare de numai 840 de tone. Vița de vie pentru strugurii de masă este cultivată numai în gospodăriile populației. Strugurii pentru vinificație, la populație, sînt încă în vii și mai așteaptă ceva căldură pentru creșterea procentului de zahăr.
De asemenea, a fost încheiat recoltatul mazării pentru boabe și al fasolei boabe. În județul Bacău, mazărea a ocupat 98 de hectare de teren în cea mai mare parte în gospodăriile populației, numai șase hectare în societățile comerciale, de pe care s-a obținut o producție medie de 1.531 de kilograme la hectar (2.000 de kilograme la societățile comerciale și numai 1.500 de kilograme la hectar la populație), iar recolta totală a fost de 150 de tone, dintre care 138 de tone la populație. Fasolea a fost recoltată de pe 401 hectare, din care 395 de hectare în gospodăriile populație. Și în acest caz recolta a fost mai mare pe terenurile societăților comerciale și agricole, unde producția medie la hectar a ajuns la o tonă la hectar, în timp ce la populație a fost de numai 900 de kilograme. Toată fasolea recoltată în județul Bacău cîntărește în acest an 362 de tone și este mai mică cu 5% față de estimările de la începutul anului. Recoltele sub estimări au fost înregistrate în gospodăriile populației.
În județul Bacău se lucrează acum la recoltatul cartofilor de toamnă, a florii soarelui și a merelor, dar și la eliberatul terenului și la arăturile de vară și a început însămînțarea grîului și orzului. Rapița a fost deja pusă sub brazdă dublu față de estimările inițiale. (Petru DONE)
Lasă un răspuns