La sfîrșitul acestei luni, creanțele Termloc pe care le are de încasat de la populație se ridică la 10,6 miliarde lei. O sumă impresionantă, dacă avem în vedere faptul că acest furnizor are racordate în prezent 5.794 apartamente din cele aproximativ 34.000 legate de sistemul centralizat de termoficare din municipiul Bacău. Din cele 42 de asociații de proprietari/locatari, beneficiare ale energiei termice furnizată de Termloc, trei (Asociațiile 39, 96 și 27) au datorii la aceasta de peste un miliard de lei fiecare. Debitul acestor asociații și al altora două (45 Miorița și 49) datează tocmai din martie 2003. Și semne că aceste datorii s-ar diminua nu sînt deloc. „Ritmul încasărilor de la populație este foarte scăzut, afirmă Dumitru Crîșmaru, directorul Termloc. Zilnic se adună 50, 20 și chiar numai 10 milioane lei”. Dacă în sezonul cald este această situație, ce va fi la iarnă? (Elena ȚINTARU)
Lasă un răspuns