Disponibilizările în Ministerul Justiţiei sunt iminente, a declarat, miercuri, ministrul Cătălin Predoiu.
El a evitat, însă, să ofere o cifră exactă a celor care urmează să fie concediaţi din minister, până la discutarea acesteia în cadrul Guvernului.
Predoiu a menţionat că va fi iniţiată o a treia etapă de restructurare a Ministerului Justiţiei, care va presupune şi disponibilizări.
„În mod cert va presupune şi disponibilizări. Nu voi avansa o cifră până când vom stabili acest lucru la nivelul Guvernului, împreună şi cu ceilalţi colegi. Cred că este iminentă această măsură”, a spus Predoiu, într-un briefing de presă la Guvern.
El a explicat că actuala structură a MJ este depăşită.
Predoiu a arătat că, deja, de două luni, MJ parcurge o a doua etapă de reducerea a cheltuielilor, fiind în primul rând costurile cu transportul şi comunicaţiile.
Predoiu a subliniat că MJ a parcurs, încă din anul 2009, o primă fază de restructurare, fiind reduse 30% din sporuri, precum şi toate funcţiile de director adjunct din minister. De asemenea, au fost comasate anumite compartimente, a precizat Predoiu. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.