Alexandru Daniel David, capitanul echipei FCM Bacau, va pleca astazi in Germania pentru a fi supus unui control amanuntit la coloana vertebrala. David a mai efectuat un control acum mai bine de o saptamina, in Bucuresti, iar medicii i-au recomandat sa faca operatie, diagnosticul fiind hernie de disc intervetebral (L4 – L5). „Nu se stie inca daca va fi nevoie de operatie. Am ales varianta unui control suplimentar nu pentru ca n-as avea incredere in medicii romani. Este vorba despre sanatatea si cariera mea si vreau sa aflu parerea mai multor specialisti. Controlul propriu-zis va fi luni, 21 iulie 2008, la Clinik Am Ring, acolo unde patru medici ma vor «studia». M-au sunat si medicii din Romania care m-au consultat si mi-au recomandat fac interventia chirurgicala. In caz ca va fi nevoie neaparat nevoie de operatie, o voi face acolo. Eu voi suporta toate cheltuielile, cu drum, consult si eventual operatie. Dupa calculele mele, va trebui sa dau circa 10 mii de euro”, a punctat David.
In caz ca va fi supus unei interventii chirurgicale, David nu va putea intra la joc aproximativ sase luni. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns