Organizarea de alegeri anticipate este posibilă numai dacă există o majoritate parlamentară capabilă să cupleze la aşa ceva, a declarat luni fostul preşedinte Ion Iliescu.
El nu exclude ca, în actualele condiţii de criză economică şi socială, să existe „nişte deplasări” în sensul unei majorităţi.
„Dar, deocamdată, am avut doar deplasarea oportuniştilor şi fripturiştilor din rândurile PSD, a adăugat preşedintele de onoare al PSD. Trebuie o majoritate parlamentară care să se cupleze la aşa ceva (n.r. – alegerile anticipate). Câtă vreme nu se va formula o astfel de majoritate, aceasta rămâne doar un deziderat. Problema este că trebuie o majoritate. Numai prin alegeri noi se poate schimba actuala majoritate. Dar poate că în actuala majoritate se vor găsi oameni cu conştiinţa trează să se gândească la actuala situaţie”, a spus fostul şef de stat.
Potrivit acestuia, actualul guvern „nu are curajul să se detaşeze de preşedinte”. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.