Cunoscuta cântăreaţă Mădălina Manole a murit, miercuri dimineaţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, anunţul a fost făcut de soţul artistei, în jurul orei 6,30, iar cel mai probabil cauza morţii este o supradoză de medicamente.
În prezent poliţia, procuratura se află la casa artistei din Otopeni unde se fac cercetări.
Managerul Serviciului de Ambulanţă, dr. Alice Grasu, a declarat pentru AGERPRES că soţul Mădălinei Manole a chemat Ambulanţa miercuri dimineaţă, aceasta ajungând acasă la artistă în jurul orei 5,43 – 5,45, având în echipaj o asistentă medicală.
Asistenta a constatat că Mădălina Manole se află în stop cardiorespirator şi a solicitat medic. Doctorul a ajuns în orei 6 şi un minut, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic, a mai spus dr. Grasu.
Cântăreaţa ar fi împlinit miercuri 43 de ani.
***
Mădălina Manole s-a născut la 14 iulie 1967, la Vălenii de Munte. A studiat chitara şi a început să compună muzică folk pe versurile unor poeţi consacraţi. Prima compoziţie proprie a fost „Toamnă nouă”.
Debutul muzical a fost la 15 ani, în Cenaclul Tineretului prahovean. Împreună cu Ştefania Ghiţă a format duetul Alfa şi Beta cu care a participat la spectacolele Cenaclului Flacăra. A devenit cea mai tânără membră a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului. Între anii 1982 şi 1985, Mădălina Manole a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu – Ionel Tudor.
În anul 1988, Mădălina a participat la Festivalul Mamaia cu piesa ”Un om sentimental”, compusă de Şerban Georgescu. Este începutul unei colaborări de succes între cei doi. Mădălina şi Şerban au fost căsătoriţi timp de opt ani.
În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul ”Fată dragă”, iar în 1993 este desemnată cea mai bună artistă pop în clasamentele realizate de Radio Contact, fapt care îi aduce o invitaţie la Bruxelles unde filmează videoclipul pentru piesa ”Să nu mă minţi”.
În anul 1995, cântă la Bucureşti în deschiderea concertului Whigfield, iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului Los del Rio. În anul 1997, lansează albumul ”Lină, lină Mădălină”, un album cu melodii din repertoriul unor mari interprete ale folclorului românesc – Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Lucreţia Ciobanu, Mioara Velicu.
Tot în 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole, cu caracter cultural şi umanitar.
Anul 2000 îi aduce distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România. Tot în 2000, albumul ”Dulce de tot” este apreciat cel mai bun album pop de Radio România Actualităţi.
În 2003 lansează ”A fost, va fi iubire”, care cuprinde 11 cântece compuse de ea, pe versurile Roxanei Popescu. Cel mai recent album este cel apărut anul acesta – ”09 – Mădălina Manole”.
Mădălina Manole era căsătorită cu Mircea Petru, inginer de sunet, şi avea un băieţel în vârstă de un an. AGERPRES
FOTO: MediaProMusic.ro
claudia a zis
RIP Madalina Manole! Am primit inmarmurita vestea, nu-mi vine sa cred! Era o femeie implinita si totusi…Dumnezeu a vrut sa Ii fie aproape! Toata lumea este socata ! Dumnezeu sa o odihneasca in pace !
Elena a zis
http://www.comemorare.ro/Madalina-Manole
:(( Dumnezeu sa te odihneasca in pace!
Nicoleta a zis
Sa ai un somn lin … fata draga!
Stefania a zis
Veste care cred, ca pe toti care au indragito i-a lasat masca cel putin pe mine! Dumnezeu sa o odihneasca !!:(:(
Ciprian a zis
Felicitari celor de la Ziarul de Bacau deoarece au pus un titlu normal si nu unul senzational. Barvo!
Botomei Vasile, doctor in drept a zis
Avea mustrari de constiinta din cauza francomasoneriei. Nu s-a cununat la biserica. Nu a botezat copilul . Trebuia sa faca semne masonice in timpul videoclipelor. Asta a fost supararea ei! A fost pusa sa leaga intre promovare si credinta din suflet. A ales promovarea , dar nu a iertat-o constiinta de Dumnezeu. Nu s-a impacat sa traiasca fara Dumnezeu. Nu are imagini din biserica,de nici un fel.
yvonne a zis
Stimate BOTOMEI se numesc videoclipuri …iar ce sustii sunt aberatiii……….VAYA CON DIOS….doctor in drept?…ce rusine…
laura a zis
BOTOMEI ESTI UN MARE CRETIN……MACAR TACI DACA ESTI IDIOT SI PROST CRESCUT…CAFONE!!!!!!! O FI INTALNIT PERSOANE CA TINE DE A ALES MOARTEA DECAT SA STEA PRINTRE EI.
GINA a zis
D-ZEU SA TE ODIHNEASCA.
caragea a zis
eu cred ca mada nu a fost de comun acord s-o cunune sora sotului ,a sunat-o maruta si a antreba-o detali de la nunta si de la botez iar cand a antrebato cine ai sunt nasi nu a vrut sa spuna dumnezue s-o erte
Anonim a zis
eu cred ca mada nu a fost de comun acord s-o cunune sora sotului ,a sunat-o maruta si a antreba-o detali de la nunta si de la botez iar cand a antrebato cine ai sunt nasi nu a vrut sa spuna dumnezue s-o erte
hapliuc a zis
eu cred ca mada nu a fost de comun acord s-o cunune sora sotului ,a sunat-o maruta si a antreba-o detali de la nunta si de la botez iar cand a antrebato cine ai sunt nasi nu a vrut sa spuna dumnezue s-o erte