Consilierul municipal independent Ilie Bîrzu și-a prezentat ieri raportul de activitate pe anul trecut. Printre cele mai importante realizări ale sale, Ilie Bîrzu consideră că se numără premierea familiilor din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, acodarea de înlesniri asociațiilor de proprietari pentru plata agentului termic, și reglementarea jocurilor de artificii în oraș. Pentru anul acesta, consilierul Bîrzu își propune să convingă executivul Primăriei Bacău să construiască cel puțin două grădinițe și să refacă măcar cinci străzi din cartierele mărginașe. El vrea să continue inițiativa cu privire la premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, dar și să convingă municipalitatea să cumpere microhidrocentrala Bacău, pentru a o integra într-un complex energetic cu CET-ul. „La Bacău stăm bine la capitolul idei și proiecte, însă stăm rău la aplicarea acestora. De aceea consilierii locali trebuie să urmărească hotărîrile pe care le votează. E necesară o responsabilizare a acestora”, a declarat Ilie Bîrzu. (Răzvan BIBIRE)să cumpere mic
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.