Fuego, Ansamblul Busuiocul din Bacau, trupa Nemuritorii si alti interpreti ar fi trebuit sa concerteze in comuna Casin, duminica, in cadrul manifestarilor prilejuite de trecerea a 600 de ani de la prima atestare documentara a localitatii, insa spectacolul a fost anulat, din cauza inundatiilor. “Am hotarit sa nu mai organizam spectacolul artistic, in semn de solidaritate cu cei afectati de inundatii – ne-a spus Cosmin Curelea, primarul comunei Casin. Insa toate celelalte manifestari, printre care simpozionul pe teme istorice si slujbele religioase, se vor desfasura conform programului stabilit”. Festivitatile vor debuta vineri, cu o slujba oficiata de un sobor de preoti condus de Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, dupa care vor fi primiti oaspetii din Rucar si Dragoslavele, doua comune din nordul judetului Arges, de unde au venit primii locuitori care s-au stabilit in Casin. Manifestarile vor continua simbata, cu simpozionul “Casin – 6 secole” si inminarea de distinctii pentru unii cetateni din comuna, iar duminica se va sfinti noul sediu al primariei, se vor premia cuplurile cu peste 50 de ani de casatorie si se va organiza o intilnire cu fii satului, iar in saptamina urmatoare se vor disputa meciurile din cadrul campionatului de minifotbal. Dar satenii nu au prea multe motive de bucurie, intrucit ploile de saptamina trecuta au inundat 30 de case si alte 30 de curti si anexe gospodaresti, au distrus citeva zeci de hectare de culturi agricole si zeci de kilometri de drumuri judetene si comunale, plus citeva podete, iar urmele se mai vad si acum. (George MARTIN)
Concertul lui Fuego de la Casin a fost anulat, din cauza inundatiilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.