„Gioconda se marita, / E nunta-n cartier…”, hiriiau zi de zi toate difuzoarele din cartierele muncitoresti si satele patriei conectate la retea… cu multi ani in urma, pe cind tov. Iliescu mai era in esalonul de frunte al propagandei comuniste a PCR . A fost prima adiere sonora care ne-a stimulat memoria cind am primit stirea emisa de catre toate canalele TV din tara, in dupa-amiaza si seara zilei de 17 iulie 2008. Stirea a facut ocolul tarii insotita de imagini – remember cu halul in care il imbalau pe eroul national in sarutari simbolizind, acum, un actio inecat in afectiune.
Pe scurt: longevivul om politic de stinga si-a inceput cariera inca de pe timpul lui Dej, nu fara urmele reflexe de liberalism generos. A continuat-o sub Ceausescu, mergind in pas cadentat sub stindardul partidului unic. Era prea luminat pentru a corespunde modelului nord-coreean maoist adoptat de dictator dupa 1970. A fost trecut in esaloanele de gradul doi si trei. In decembrie 1989 a rasarit ca din pamint, nu ca revolutionar, ca n-a infruntat tancurile si cordoanele militare din preajma sediului CC. A rasarit in cea mai clasica postura de oportunist, la brat cu Petre Roman si Voican Voiculescu, dupa ce „iubitul si slavitul” si-a luat zborul cu elicopterul din locul pe care si-l arondase pe viata. A fost momentul cind multimea derutata i-a netezit cararea spre noua cariera politica in „democratia originala”, cum i-a placut s-o numeasca. Mai departe stiu cititorii ce a urmat…
Acum, in prag electoral, cind la presedintie nu mai are dreptul constitutional sa candideze, cind nu se mai trimit pe liste esaloanele de frunte ale partidelor in Senat si Camera Deputatilor, domnul Ion Iliescu, la 77 de ani, s-a gindit, a chibzuit indelung si a hotarit retragerea, tragind cu propriile miini, ca Vasile Roaita, semnalul de stingere.
Cariera politica a ultimului mohican devine istorie…
Televiziunile au dat stirea in eter in 17 iulie a.c. , ziarele, incepind de azi se vor intrece in a informa cu tot felul de comentarii epocala veste. Pe toate gardurile si zidurile tarii grafitti va consemna evenimentul.
Presedintele Basescu n-are motive de bucurie de vreme ce nu-i mai putea fi concurent. Senatul nici atit, pentru ca Iliescu juca rol de mina moarta. Partidul sau, ramas pe mina „prostanacului”, nu tresalta de emotie, deoarece politrucul va ramine sa fie „sula in coasta” lui Geoana
Acum vine intrebarea capitala: care-i cauza retragerii? Nu este nici o indoiala! Votul uninominal! Cel in cauza sustine, cu emfaza din ultimii ani, ca nu acesta e motivul, ca doar el „a candidat trei legislaturi la presedintie prin vot uninominal in circumscriptia Romania”. Asta vrea sa insemne ca n-a avut contracandidati pe masura. Dar in 1996 ce-a fost? Hotarirea de retragere va ramine „batuta in cuie”, cum le place politicienilor zilelor nostre sa spuna, intr-un alt limbaj de lemn. Nu se va intoarce ca Basescu dupa cele cinci minute, sau ca Bold dupa douasprezece ore, in ideea ca e cel mai bun? Presa deocamdata se intreaba retoric daca aceasta „demisie” din politica a domnului Iliescu va face sa curga valuri de sampanie sau suvoi de lacrimi?
Motive de sampanie nu credem ca sint. Cit despre lacrimi, ne va spune dl. Geoana peste citva timp, daca va fi sincer! Cert ramine faptul ca pentru dl. Ion Iliescu a sunat stingerea… A tras bine piciorul? Care-i la rind?
Valeriu TRAIAN
Lasă un răspuns