Cei 26 de angajati ai Teatrului „Bacovia” care de la mijlocul lunii august 2010 urmau sa ramina fara locul de munca au fost salvati de la concediere. Municipalul bacauan se afla printre cele 37 de institutii de spectacole sau concerte din tara care au scapat de prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 63, din 30 iunie 2010, prin care Guvernul impune reduceri masive de personal din primarii si din institutiile subordonate financiar acestora. Teatrele si filarmonicile salvate sint cele care au fost infiintate prin Hotarirea Consiliului de Ministri al Republicii Populare Române sau prin decret regal. In aceasta situatie se afla si Teatrul Municipal „Bacovia”, al carui act constitutiv este Hotarirea Consiliului de Ministri nr. 156, din 1948. „Este bine ca s-a inteles ca fara cultura o tara e ca si inexistenta”, a comentat decizia salvatoare Adrian Gazdaru, directorul al Teatrului Municipal „Bacovia”, care ar fi trebuit sa concedieze de la mijlocul acestei luni o treime din personalul artistic si non artistic, adica 26 din 79 de angajati. Daca au scapat de concedieri, acestia primesc insa de la 1 iulie 2010 un salariu diminuat cu 25 la suta, un actor tinar luind lunar putin peste 500 de lei. Teatrul „Bacovia” se afla in prezent in vacanta de vara. (Laura HUIBAN)
Actorii bacauani au scapat de concediere
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.