~2 min lectură 0 comentarii

Constanţa: Accidente nautice în serie, în sudul litoralului

Redacția Ziarul de Bacău

Două sky-jeturi au colizionat joi seară, în jurul orei 18, pe mare, în zona plajei „La Steaguri”, din Staţiunea Neptun.

Coordonatorul serviciului „Salvamar”, din Neptun, Vasile Drăgan, a declarat pentru Agerpres că accidentul a fost semnalat la ora 18.07, prin intermediul Serviciului „112” şi echipajele din teren au acordat imediat primul ajutor.

„Ce pot să vă spun este că noi am acţionat pentru a-i aduce din apă pe cei răniţi. Serviciul de Ambulanţă a sosit la faţa locului şi i-a preluat pe cei doi conducători de pe sky-jeturi, unul dintre ei era mai rănit şi a fost transportat la spital. Acum aşteptăm cu toţi ancheta Căpităniei Mangalia” – a declarat Drăgan.

Seria accidentelor nautice din sudul litoralului a fost deschisă, anul acesta, marţi seară, când potrivit ofiţerului Bicu Stanciu, de la Căpitănia Mangalia, o turistă din Germania, în vârstă de 68 de ani, a fost rănită uşor la un picior de şalupa unui salvamar, femeia suferind câteva tăieturi minore la piciorul stâng, în timp ce înota în mare în submersie, în spatele geamandurilor.

Potrivit Căpităniei Portului Mangalia, incidentul s-a produs pe plaja dintre staţiunile Neptun şi Olimp, în timp ce Adelheid Goldschagg înota în mare. Femeia făcea scufundări, iar un salvamar care supraveghea plaja şi marea dintr-o barcă cu motor nu a observat-o şi a trecut cu ambarcaţiunea chiar pe deasupra turistei, aceasta fiind atinsă la piciorul stâng de elice.

Turista a fost dusă la Spitalul Mangalia unde i-au fost puse câteva copci şi a fost bandajată, fiind apoi lăsată să plece din unitatea sanitară. Ea le-a declarat inspectorilor Căpităniei Portului Mangalia că nu doreşte să depună plângere împotriva salvamarului care a rănit-o, insistând chiar ca acesta să nu fie sancţionat pentru că totul nu a fost decât un accident.

În legătură cu acest eveniment şeful salvamarilor din zona Olimp – Mangalia a anunţat că tânărul a fost totuşi sancţionat cu diminuarea cu 5 la sută a salariului. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.