Cele doua persoane care au intrat la inceputul acestei saptamini in greva foamei au renuntat la actiunea de protest. Atit Rodica Labontu (66 ani), din Unugureni, cit si Florin Panciu (37 ani), din Buhusi, au declansat actiunea la Prefectura Bacau, din cauza unor nemultumiri legate de retrocedarea unor suprafete de pamint. „Cele doua persoane au incetat greva foamei. O comisie formata din reprezentanti de la Oficiul de Cadastru se va deplasa in cele doua localitati sa reanalizeze intreaga documentatie care a stat la baza eliberarii titlurilor de proprietate de-a lungul timpului. Cazurile se vor relua de la comisiile locale de fond funciar pina la cea judeteana”, a declarat Carmen Cioltan, director de Cancelarie la Prefectura Bacau. Masurile au fost luate pentru a se vedea daca cei doi grevisti nu au avut de suferit nedreptati in analizarea dosarelor lor de retrocedare. (Claudiu TANASESCU)
Cei doi bacauani fosti in greva foamei s-au apucat de mincat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.