În această perioadă se află în derulare programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, derulat de BERD prin Banca Transilvania. De la începutul acestui program (anul 2000), au fost acordate împrumuturi în valoare totală de peste 10 milioane de euro, bani de care au beneficiat 247 de firme din țară. În prezent, se află în lucru cea de-a doua tranșă, de 5,6 milioane de euro. Creditele se acordă în euro sau dolari, pe termen scurt și mediu (maximum trei ani), prin toate sucursalele Băncii Transilvania. De acest gen de credite pot beneficia IMM-urile care își desfășoară operațiunile în țară, au cel mult 100 de angajați, sînt deținute și controlate în mod majoritar de investitori particulari români și care funcționează în cea mai mare parte cu rezidenți români. Valoarea maximă a creditului este de 125.000 de euro (sau echivalent în dolari), iar dobînda și marja comercială sînt stabilite în funcție de performanțele economico-financiare ale clienților, de tipul și durata creditului acordat. Dobînda se calculează la soldul creditului, iar rambursarea se face lunar, în tranșe egale. În cazul creditelor pentru investiții se poate beneficia de o perioadă de pînă la șase luni, în funcție de natura proiectului. Valoarea minimă a creditului este de 10.000 de dolari sau euro. Pentru companiile noi, cota de finanțare nu poate depăși 70 la sută din valoarea proiectului. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns