Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu poliţişti şi jandarmi, au efectuat, marţi, percheziţii la sediul SC Ursus Breweries SA din Calea Victoriei, în vederea strângerii de probe în legătură cu o nouă acuzaţie de şantaj adusă patronului OTV, Dan Diaconescu.
Judecătoria sectorului 1 a admis luni cererea procurorilor DNA privind autorizarea efectuării unor percheziţii la sediile societăţii Ursus din Capitală din Calea Victoriei şi din Ştirbei Vodă pe o perioadă de cinci zile. Autorizarea percheziţiilor de către Judecătoria sectorului 1 s-a făcut, luni, în şedinţă publică.
În dosarul în care procurorii au cerut aprobarea pentru efectuarea percheziţiilor, conform portalului instanţelor de judecată, apar ca învinuiţi, alături de Dan Diaconescu, Diana Voiculescu, Silviu Cezar Alupei şi Doru Andrei Costin Iuga. Potrivit unor surse judiciare, în acest caz, anchetatorii ar efectua cercetări în legătură cu un posibil şantaj în care ar fi implicat patronul OTV privind o ancheta jurnalistică din 2009 privind o marcă de bere produsă de Ursus.
În 23 iulie 2009, postul de televiziune OTV a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cu suma de 30.000 de lei pentru încălcarea dreptului la imagine într-o serie de emisiuni care făceau publicitate negativă fabricii de bere Ursus Breweries. Decizia a fost luată în baza articolului 42 din Codul audiovizualului, la propunerea vicepreşedintelui CNA, Ioan Onisei, după ce membrii Consiliului au conchis că invitatul emisiunilor „Dan Diaconescu Direct” din 6, 7 şi 8 iulie, Silviu Alupei, a continuat să aducă acuze fabricii de bere, nerespectând obiectivitatea, imparţialitatea şi corectitudinea, deşi postul a mai fost sancţionat de CNA pentru alte 16 emisiuni pe acelaşi subiect. În favoarea acestei amenzi au votat saşe membri ai Consiliului, împotrivă exprimându-se Constantin Duţu şi Grigore Zanc. AGERPRES
Lasă un răspuns