Averile șefilor Prefecturii Bacău nu sînt deloc neglijabile. Ca orice om gospodar, aceștia au reușit într-o viață de om să strîngă cîte ceva pe lîngă casă. Mai prost stau însă la capitolul mașini. Prefectul Gabriel Berca locuiește într-un apartament de 50 de metri pătrați, dar a plătit un avans de 50.000 de lei pentru o nouă locuință, tot un apartament. Și-a luat și o mașină străină, în leasing, la care mai are de plătit aproape 10.000 de euro, pînă în 2009. El a avut o altă mașină, tot în leasing, dar acest contract a fost preluat anul trecut de viceprimarul Constantin Scripăț.
Subprefectul Neculai Olaru se poate mîndri cu două suprafețe de teren, moștenire și cumpărare, care adună aproape 6.000 de metri pătrați, amplasați pe raza municipiului Bacău. El are și plasamente în valoare de 200.000 de lei noi, precum și două imobile de 185 de metri pătrați, respectiv 175 de metri pătrați. Subprefectul Olaru are și un punct slab în declarația de avere. Aici figurează că posedă o mașină de care mulți dintre noi am uitat că mai există, un Oltcit, din 1996. E drept că acesta nu a fost văzut niciodată conducînd mașina în cauză. Al doilea subprefect, Gheorghe Hură, nu stă nici el rău. Acesta posedă trei suprafețe de teren, în Măgura, Mărgineni și Găiceana, care adună peste trei hectare, două imobile, în Bacău și Măgura, care au o valoare de impozitare de 168.000 de lei. Subprefectul Hură are și două conturi, în care a adunat 8.700 euro, și un al treilea cont, cu 17.500 de lei. Investitor, el mai are plasamente de 25.000 de lei. La capitolul autovehicol și el stă prost. Posedă o Dacie 1400, din 1996. Nici el nu a fost văzut niciodată cu această mașină la serviciu.
Sursele de venit principale, salariile
Sursele de venit principale ale șefilor Prefecturii Bacău sînt salariile. Gabriel Berca, prefectul județului stă numai în venitul salarial lunar. într-un an, prefectul Berca a adunat în mînă 84.000 de lei, adică 840 de milioane de lei vechi. Aceasta înseamnă că șeful instituției are un venit lunar net de 70 de milioane de lei vechi. La veniturile prefectului contribuie însă și soția, cu 14.000 de lei noi realizați într-un an. Gabriel Berca nu a uitat să își treacă în declarația de avere, la venituri, și alocația copilului, care contribuie anual la bugetul familiei Berca cu suma de 250 de lei noi. Subprefectul Gheorghe Hură a cîștigat din salariu, într-un an, 72.315 lei noi, adică un salariu lunar puțin peste 60 de milioane de lei vechi. Soția acestuia aduce și ea în casă, anual, 19.600 lei noi. Subprefectul Neculai Olaru are un venit anual net ceva mai redus decît colegul lui. El a adunat 62.388 de lei, adică un salariu lunar de 51 de milioane de lei. Soția lui a contribuit, într-un an, și ea, cu 22.925 de lei noi.
Spor de hrană, lunar
De cei trei șefi ai Prefecturii are grijă lunar și statul. Mai exact, Ministerul Administrației și Internelor de care aparțin. Acesta le acordă, lunar, un spor de hrană. „Lunar, primim și un spor de hrană. Pentru prefect, acesta este de 4,6 milioane de lei vechi, iar pentru subprefecți de 3,5 milioane de lei vechi. Acesta este în loc de tichete de masă”, a declarat prefectul Gabriel Berca. în salariile lor intră, de altfel, pe lîngă salariul de bază, numeroase alte sporuri, cum ar fi indemnizațiile de conducere, sporurile de hrană sau sporuri pentru ședințele de fond funciar, care nu sînt deloc neglijabile. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.