Societatea Luxor SRL Bacău, la care deputatul PNL Ionel Palăr deține jumătate din acțiuni, va construi un nou sediu pe strada 9 Mai. Pentru acesta, societatea a solicitat Consiliului local să-i aprobe Planului de Urbanism.
Conform proiectului, firma Luxor SRL ar urma să ridice o clădire pentru servicii medicale și spații comerciale pe strada 9 Mai, numărul 1, iar pentru a putea trece la lucru, firma are nevoie de aprobarea Consiliului local, care trebuie să se pronunțe asupra Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). Noul sediu ar urma să fie situat chiar în coasta Casei de Asigurări de Sănătate, în Centrul Bacăului. Societatea Luxor l-a avut ca administrator pe actualul deputat liberal Ionel Palăr pînă la intrarea acestuia în Parlament. „Am rămas doar acționar la această firmă pentru că nici legea și nici timpul nu-mi mai permiteau să fiu și administrator”, ne-a declarat deputatul Palăr, care s-a grăbit să precizeze că nu este nimic ilegal în legătură cu viitoarea construcție. Clinica Luxor mai avea un sediu pe strada Titulescu, lîngă sediul E.On. „Sediul era într-o casă particulară și probabil că asociatul meu a considerat că e anormal să-și desfășoare activitatea într-un astfel de sediu și a decis că e nevoie de altul. Oricum, eu nu am nici un amestec, e decizia lui”, a mai spus Palăr.
Conform declarației de interese, deputatul Ionel Palăr deține 50 la sută din acțiunile societății Luxor SRL și 47 la sută din acțiunile societății SC Clinica Medicală Luxor. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.