~6 min lectură 3 comentarii

Primul club de handbal in mediul rural a fost lansat ieri, la Tescani

Redacția Ziarul de Bacău

Una dintre cele mai importante inegalitati din societatea româneasca este cea dintre sat si oras. Ce este mai grav, copiii din mediul rural pornesc din start cu mai putine sanse de a reusi in viata decât cei de la oras, care au toate facilitatile si invata la scoli bune, au conditii de studiu si de viata cel putin decente, iar apoi pot urma mult mai usor o facultate. De asemenea, isi pot dezvolta talentele inscriindu-se la cercuri de cultura sau la cluburi sportive, ceea ce pentru imensa majoritate a copiilor de la sat este peste posibilitati. Iata de ce infiintarea unui club de handbal la Tescani ni se pare un eveniment major si mai mult decât laudabil, care zdruncina un pic actuala stare de lucruri. O initiativa care poate fi urmata peste tot! Cu atât mai mult merita laudata cu cât cei doi artizani ai formatiilor de juniori infiintate acolo, Florin Romanescu si Florin Gârlescu, fac munca voluntara. Lansarea CS Tescani a avut loc o data cu festivitatea de incepere a anului scolar, iar la festivitate au fost prezente oficialitati importante ale judetului, in frunte cu Dragos Benea, presedintele CJ si initiator al programului „Ghiozdanul Scolarului”, ceea ce a dat actiunii stralucirea pe care o merita.

Prin eforturi proprii

Tescani este o asezare aflata in umbra marelui compozitor George Enescu, a carui casa memoriala domina de pe o colina din apropiere. „Am dori ca Tescaniul sa fie cunoscut si pentru marii handbalisti care vor porni de aici”, spera primarul comunei Beresti-Tazlau, Dumitru Tulpan. Sprijinul consiliului local al comunei a fost important in ultimii ani, reusindu-se amenajarea unui teren de bitum, vopsit, imprejmuit si cu o mica tribuna pe una din laturi, situat in curtea scolii din Tescani. „Initiativa infiintarii clubului isi are originea in urma cu patru ani”, a precizat directorul (coordonatorul) Scolii Tescani, Florin Vasilica Romanescu. „Ca a fost ales handbalul, asta e oarecum intâmplator, pentru ca unii profesori implicati in proiect sunt specialisti in aceasta disciplina”, a facut directorul aluzie la colaboratorul sau Florin Gârlescu, fost cunoscut jucator al Stiintei Bacau. Romanescu insusi, desi profesor de limba româna, se formeaza acum ca instructor sportiv si a luat in mâna frâiele primei echipe de fete a Tescaniului, care din primavara va evolua in Campionatul National de Junioare IV. Gârlescu se va ocupa in continuare de echipele de baieti, care vor evolua in CN Juniori III. Ceea ce trebuie amintit, Gârlescu si Romanescu fac totul din pura pasiune, fara a fi retribuiti, sau sa li se deconteze ceva, desi de trei ori pe saptamâna vin din Moinesti si Bacau pentru a tine antrenamente. Dimpotriva, au scos de multe ori bani din propriul buzunar, la fel ca parintii copiilor-handbalisti, desi acestia nu sunt instariti. „Proiect am intocmit anul trecut si am primit 100 milioane lei vechi pentru deplasari si cazari, din 180 milioane, câte sunt necesare. Pâna atunci, am vrut sa demonstram ca ne meritam investitia. Acum, multumim CL si sponsorilor din comuna care ne-au ajutat. In handbalul pe care l-am practicat la nivel de scoli, am ajuns in 2010 la turneul final al Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar, ocupând locul 6; anul trecut am disputat finala pe Moldova”, se mândreste Romanescu. Proiectul este urmat cu maxima seriozitate. Vara aceasta, conducatorii echipei s-au dat peste cap, iar elevii lor au petrecut nu mai putin de 25 de zile in deplasari, fie ca a fost vorba despre tabere de pregatire, fie participari la turnee amicale. Gratie unei colaborari dintre Beresti-Tazlau si un ONG din Loara (Franta), echipele de baieti si fete au echipamente impecabile, mult mai frumoase decât cele ale CSS Bacau.

Admiratie de protocol

In fata celor 200 de elevi ai Scolii Tescani, fete bisericesti au sfintit terenul de handbal, iar jucatorii Stiintei Municipal Dedeman Bacau au oferit o mica demonstratie, asistati fiind de antrenorul Gabi Armanu si de personaje universitare ale handbalului, respectiv profesorii Alexandru Eftene si Sandu Acsinte. ISJ a fost reprezentat de inspectoarea pe sport Mihaela Florea, CSS Bacau (adversara a CS Tescani in campionat) de prof. George Calin, iar DSJ de directorul Georgel Cojocaru (fost handbalist). Toti acestia, plus directoarea scolii coordonatoare Tazlau – prof. Maria Solomon -, au avut scurte cuvântari trase parca la indigo: „Felicitari…, succes…”. Un pic mai mult a vorbit presedintele CJ, Dragos Benea, care a nuantat destul de potrivit, amintind ca CS Tescani a aparut in contextul diminuarii salariilor profesorilor si a pauperizarii accentuate a populatiei, mai ales a celei de la sate. Desigur, a amintit si de ghiozdanele verzi primite de copii din partea CJ: „Pe ele scrie ca trebuie sa invatati pentru voi insiva”. Credem insa ca aprecierea tuturor pentru reusita proiectului CS Tescani a fost reala, dincolo de limbajul de lemn, protocolar.

Planuri mari

Desi CS Tescani nu este nici pe departe un club bogat, Romanescu si Gârlescu, plus profesorii Costel Oprea si Mihaela Florea – aflati printre fondatorii gruparii, gândesc inalt. Ei au lansat chiar initiativa unui campionat judetean, cu participarea formatiilor din Bacau si Onesti, iar nu peste mult timp vor pune bazele unei formatii de seniori. Cât de curând, daca evolutia politica va favoriza Beresti-Tazlau, se are in vedere construirea unei sali in Tescani si dotarea clubului cu un microbuz, care sa foloseasca si scolii. Mentionam ca CS Tescani a fost gândit ca un centru handbalistic al intregii regiuni. Dar asta ridica dificultati: unii jucatori vin la antrenamente de la 10 km, din Grigoreni, altii de la 8, din Scorteni. Din fericire, copiii selectati sunt zdraveni, sanatosi, disciplinati si au foarte mult bun-simt. „Pentru primul an, nu avem pretentii la un loc fruntas. Dar cu mai multe meciuri in picioare, vom aborda cu alte ambitii campionatul 2011-2012. Deocamdata suntem amatori, printre profesionistii de la LPS-uri”, crede Romanescu. „Izbânda va fi atunci când suporterii nostri vor aprecia jocul echipelor noastre si, mai târziu, atunci când de aici se va ridica vreun jucator important. Visez sa fiu in tribuna la primul meci in Liga Nationala al acelui jucator deocamdata fara nume si fara chip. Avem câteva promisiuni, dar pâna la confirmare este un drum tare lung si dificil”, s-a temut un pic Florin Romanescu.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    g.m.
    14 septembrie 2010, 19:52
    0

    Cred ca sportul sta intre elementele care descriu cultura unei natii- e stiut. Ca e in mediul rural sau urban, e aproape egal. La noi, copiii din cele doua medii(cei mai multi) nu cunosc sportul si spiritul sau pentru ca parintii lor nu-l cunosc. Treptat, si cu ajutorul celor care stiu cum se face progresul in educarea natiei, cu rabdare si perseverenta, se va reusi sa se educe alt fel de oameni, alte generatii- poate. Nota zece pentru cei care au inceput actiunea. Urmeaza lucrul cu copiii, care e frumos si datator de recompense. Exemplul va fi urmat, cu siguranta, si de alte scoli, atat din oras cat si de la tara.

  2. B
    Balint
    18 noiembrie 2014, 09:02
    0

    Domnule Romanescu !!
    Vad ca sunteti un mare antrenor, dar ati uitat ceva. Ati cumparat cateva ghete de fotbal si ati ” uitat ” sa platiti. Doar, sa stiti, din primavara sunteti dator cu 2000 de lei . Nu aveti onoarea sa ridicati telefonul. Stati ascuns ca un sobolan….Frumos, dl antrenor !!

  3. C
    Cineva
    25 decembrie 2014, 17:19
    0

    Din oamenii ca acest Romanescu Florin, mare antrenor si om de afaceri, nici nu trebuie mai multe. Dator cu 2000 de lei, inca din primavara, nu mai raspunde la telefon, numai prin sms are curajul sa minete cateva cuvinte. Ultima lui promisiune a fost, ca plateste datoria pana la Craciun. Sa va fie nrusine!! Un om de nimic!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.