O tara… naspa!

Candidatura lui Adrian Copilul Minune pe listele PSD a dat „scuipat la limba” mai tuturor celor care nu mai aveau motive sa atace partidul lui Geoana. Grabit peste masura, dl. Boc – politician de-acelasi… calibru (cel putin la vedere…) cu Adi DeVitto – a tinut sa ironizeze public optiunea pesedistilor din Stefanesti.

Din punct de vedere electoral, miscarea nu este prea fericita. S-ar putea ca iubitorii de manele sa se simta agresati de atitudinea sefului – scriptic – de la PD-L. La urma urmei, fiecare asculta melodia care-i place…

Aparitia Copilului in echipa PSD este cu mult mai surprinzatoare decit inscrierea lui Guta pe listele Partidei Romilor. Personal, incerc sa separ „artistii” de candidati. Si Guta, si Adi Minune, si toti manelistii si interpretii de susanele, cita vreme au cazierul curat, au dreptul constitutional de a alege si de a fi alesi.

Electoratul isi poate spune cuvintul la urne. In mandatele de pina acum, am avut in Parlament citareti de muzica populara si usoara, antrenori de fotbal si soferi cu studii la seral. Nu au facut nici mai mult, nici mai putin rau decit cei cu doctorate sau masterate. Sistemul politic in sine este bolnav, iar promovarea unor candidati in afara criteriilor de evaluare politica (si de bun-simt chiar…) nu are de ce sa ne mai mire. De aproape doua decenii, mimam democratia si parlamentarismul fara sa avem habar de importanta acestor notiuni. Pe vremuri, in uzina, cind voiam sa ne batem joc de un coleg, il propuneam sa candideze la sindicat sau la FDUS (va mai amintiti ce inseamna? – Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste…).

Stiam ca nu conteaza persoana cocotata in functie pentru ca partidul avea grija ca respectivul sa execute tot ce era necesar. Cam la fel stau lucrurile si acum: exista citiva insi initiati intr-ale administratiei, au priceperea de a trage sforile si candidatii executa ordinele venite de la centru.
Pe durata dezbaterilor despre votul uninominal, erau destui aceia care spuneau ca marele pericol al unui asemenea sistem electoral este accesul unor „independenti” (imbogatiti ai tranzitiei si fel de fel de „manelisti”) la functiile publice. Iata ca realitatea bate… analiza!

Partide mari, pe care le credeam serioase, se inghesuie sa-i „prinda” pe listele lor exact pe-acesti candidati atit de criticati. Pasamite, banii sint mult mai importanti decit toate doctrinele si ideologiile puse la un loc! Campaniile electorale costa, sumele de la Buget sint mici, iar lupta este crunta. Cui ii strica un milion, doua de euro in visteria partidului?!…

Cu bani, in Romania, unii au ajuns, peste noapte, mari maestri masoni, licentiati ai unor universitati de cartier (dar ce conteaza?!…), inalti functionari de stat, diplomati (de conjunctura), sefi de partide. De cele mai multe ori, negustoria aceasta a generat un fel de admiratie publica. Votantii s-au inghesuit sa aleaga astfel de insi „facuti la apelul de seara”. Asta inseamna ca societatea in care traim nu are vreun sistem de valori, o grila pentru a cerne oamenii potriviti pentru functiile potrivite.

Suportam mitocania infractorilor cocotati in 4X4, ne plac presedintii care hahaie toata ziua si danseaza prin crisme, platim taxe de drum fara sa avem drumuri, nu comentam spagile date pentru aprobarea garajelor amplasate in vechile parcari, admiram teparii ajunsi miliardari si votam cu cine da mai mult. Traim intr-o tara naspa locuita de un popor cu o gindire asijderea…