Pina pe 29 septembrie, onestenii pot vizita Expozitia ecumenica de icoane “Maria, regina unitatii”, organizata la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” si vernisata saptamina trecuta, care cuprinde lucrari realizate de Carmen Taulescu, o artista din Onesti. In cadrul vernisajului, autoarea lucrarilor a fost prezentata publicului participant de Elena Serbu, sef serviciu Relatii cu publicul, si de catre pictorul Ionut Savin, cunoscut din numeroasele sale expozitii personale si colective, ca si din activitatea didactica. În interventia sa, criticul de arta Florentina Maris a facut citeva precizari legate de evolutia istorica a icoanei. Absolventa a Facultatii de Industrializarea Lemnului si a Scolii Populare de Arta din Brasov, sectia Grafica, în 1989, Carmen Taulescu si-a continuat studiile la Facultatea de Arte plastice, decorative si design, sectia Pedagogie, a Universitatii de arte “George Enescu” din Iasi, absolvind-o în 2010. Fisa de creatie a artistei include expozitii personale si colective la Iasi, Brasov si Onesti, unde a fost prezenta în spatiile bibliotecii în 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 si 2010. In confesiunile sale de artist, Carmen Taulescu marturiseste ca a fost atrasa spre portet si spre chipurile de sfinti. “Religiozitatea care m-a însotit toata viata si credinta mea ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu m-au facut ca dintre toate temele posibile sa abordez cel mai des portretul – spune artista onesteanca. Portretul este poarta de intrare în sufletul unui om. Sfintii sint pentru mine prietenii mei. Am desenat de multe ori chipul Domnului Iisus, al Maicii Domnului, al Sfintei Paraschiva, al Sfintului Ieremia, al Sfintului Anton, al Sfintului Francisc etc. În centrul acestor icoane, portrete de sfinti, se afla creatoarea lor: Maica Domnului”. (George MARTIN)
Icoanele pictate de Carmen Taulescu pot fi vazute la biblioteca din Onesti
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Am vazut expozitia, m-au impresionat aceste icoane. Felicitari putinilor artisti care mai sunt in Onesti.
Este un om modest , finut si respectos artista . In biroul meu la loc de cinste sta trei lucrari ale domnisoarei Carmen ,, daruite” . Cinste pentru asemenea oameni . Ar fi bine sa fie mai mult popularizata sa fie mai bine cunoscuta de public .