Slabiti centiroanele: a inceput sezonul mustariilor!

Petrica Moldovan, proprietarul Restaurantului „Cerbul” din Bacau, a dat cep butoaielor cu must. Unde altundeva decit in mustarie! Ca in fiecare an, de altfel, pentru ca acolo, in cartierul numit inca de multi bacauani Cremenea, mustaria vine dintr-o traditie care nu poate fi ocolita nici in zilele noastre. Petrica Moldovan e jupin vechi, stie rosturile mustariei. De aceea, si in acest an s-a pregatit si cu cele ale gurii, pentru ca o oala de must nu merge bauta oricum, ci musai linga o pastramioara, un mititel sau un cirnacior afumat. Bucataria restaurantul e renumita. „Tinem si in acest fel traditia vie – spune Petrica Moldovan. Tot ce punem pe masa este preparat de noi,, natural, in casa, cum se spune, dupa gusturile bacauanilor pe care le cunoastem de cind ne facem meseria”.
In decorul rustic al restaurantului sau pe terasa imprejmuita si ea cu traditionalul gard de papura, sub lumina blinda a felinarelor, viata se vede altfel daca ai pe masa pastrama de oaie, mici sau tochitura de porc ori, de ce nu, muschisori de cerb sau de mistret. Nu strica nici sa iei de pe gratar un cotlet sau o ceafa de porc, dar si niscaiva ciocanele ori aripioare de pui, crocante. Si, credeti ca ar strica, la un moment dat, chiar o fasole cu ciolan? Parca si simt in nari mirosul de mujdei si parca si vad feliile galbene de mamaliga tolanite pe fundul de lemn. De la gratar vine un damf de iti ia mintile, nu poti rezista si dai comanda de doua portii. Ar crapa centironul daca ti-ai pune mintea cu tot ce vezi pe gratar. Maninci si nu poti crede ca tot mai poftesti. Dai de fundul copului in care ai pus must si te uiti cu jind la butoiul de linga gard. Parca ar mai merge o oala! Patronul Mustariei “Cerbul” n-a omis de pe lista mincarurilor tochitura taraneasca, bulzul ciobanesc, „taci si inghite”, invirtita cu brinza de oaie, dar si drobul de oaie. Ce ar mai lipsi? Evident, un vinisor vechi, sa pui capac la tot festinul.
Lumea s-a schimbat si se schimba mereu. Alte gusturi, alte idealuri pun stapinire pe noi. Dar nu pe toti. Raminem, multi, cu nostalgia vremurilor trecute, asa cum le-am cunoscut din carti sau din povestile altora si le mai cautam, toamna de toamna, urma. Vremea tine cu bacauanii. Se anunta, deci, si astazi o seara subtire la mustarie si imi imaginez destule neveste care cu greu isi vor convinge consortii sa mai plece acasa. Sa le mai ingaduie, macar de dorul de „altadata”, pentru ca cine stie cit de lunga va fi toamna, cu toate semnele ei bune. (Petru DONE)