22.09.2012 – În numai 90 de secunde, întreaga Europă rămane fără electricitate

22 septembrie 2012. Miezul nopţii. Cerul de deasupra Germaniei este acoperit de o cortină scânteietoare de lumini colorate. Rareori aurora boreală a mai putut fi observată atât de adânc în sud faţă de regiunea arctică. Dar, fascinaţia fenomenului nu durează mult. În numai câteva secunde, becurile aprinse de pe străzi şi din clădiri încep să pâlpâie, devin neobişnuit de strălucitoare pentru un moment, dupa care toată ţara se cufundă în întuneric.

În numai 90 de secunde, întreaga Europă rămâne fără electricitate. După numai un an de zile de la acest fenomen, milioane de europeni sunt morţi, iar infrastructura continentului zace în ruine. S.U.A., China şi Japonia se zbat şi ele să îşi revină în urma acestei catastrofe – o furtună violentă, petrecută la 150 de milioane de kilometri distanţă de Terra: pe suprafaţa Soarelui.
Faţa ucigasă a Soarelui
Pare greu de crezut ca Soarele ar putea naşte un dezastru de asemenea proporţii pe Pământ; şi totuşi, un raport NASA, emis în luna ianuarie a acestui an de Academia Naţională de Ştiinţe (NAS) din SUA, vine să sprijine întocmai această teorie. De-a lungul ultimelor decenii, civilizaţiile occidentale au cultivat inconştient seminţele propriei lor distrugeri. Stilul modern de viaţă, în întregime dependent de tehnologie, ne expune astăzi unor pericole majore: emisiile plasmatice venite de pe suprafaţa Soarelui sunt de natură sa ne „prajească” centralele energetice, un eveniment cu consecinţe catastrofale.

Previziunile sunt dintre cele mai sumbre, mai ales atunci cand experti in fenomene meteorologice spatiale, precum Daniel Baker de la Universitatea din Colorado, anunta ca ne apropiem din ce in ce mai mult de un posibil dezastru cu o asemenea magnitudine. Pare greu de crezut ca Soarele ar putea compromite, in numai cateva secunde, mare parte din progresul nostru tehnologic: si totusi, acest lucru este posibil.

Suprafata Soarelui este o masa circulara de plasma – incarcata cu particule de mare energie; o parte a acestora evadeaza din stransoarea atmosferei astrului si se deplaseaza prin spatiu sub forma vanturilor solare. Din timp in timp, acesti „curenti” transporta miliarde de tone de plasma sub forma unei mingi de foc denumita „emanatie masiva a coroanei solare”. Daca o astfel de emisie ar lovi campul magnetic al Pamantului, rezultatul ar putea fi cu adevarat devastator.

Patrunderea plasmei in atmosfera noastra ar cauza schimbarea rapida a configuratiei campului magnetic al Pamantului, eveniment care ar induce curenti in cablurile de tensiune ale centralelor electrice. Aceste centrale nu au fost construite sa gestioneze un asemenea flux direct de electricitate. Cel mai mare pericol la care se supun, in cazul unui „atac” de aceasta natura, este topirea circuitelor interne ale transformatoarelor, intrebuintate pentru transmiterea curentului la utilizatorul final. Un asemenea eveniment, de dimensiuni mai reduse, a avut loc in provincia canadiana Quebec, in martie 1989, atunci cand 6 milioane de oameni au ramas fara electricitate, vreme de 9 ore. Dar furtunile solare pot fi cu mult mai aspre.

Progresul nostru, blestemul nostru

Cel mai devastator eveniment meteorologic spatial din istoria cunoscuta s-a intamplat in 1859 si este stiut drept „evenimenul Carrington”, dupa astronomul britanic Richard Carrington, primul care i-a inteles cauza: „doua formatiuni de lumina alba intens stralucitoare”, emanate de un mare grup de pete solare. Evenimentul Carrington a constat in opt zile de conditii meteo spatiale severe. Numerosi martori oculari au declarat ca au observat aurore boreale impresionante chiar si la Ecuator. In toata aceasta perioada, retelele telegrafice mondiale au fost intrerupte, iar magnetometrele s-au dereglat.

Prognozele furnizate de analizele Academiei Nationale de Stiinte sugereaza ca, din pricina progresului tehnologic, in eventualitatea reproducerii unui fenomen de o asemenea anvergura, astazi lucrurile ar putea sta mult mai rau si multi oameni ar putea muri.

Doua mari probleme trebuie luate in calcul:

. Una o reprezinta centralele electrice moderne, proiectate sa opereze la voltaje foarte mari pe suprafete foarte intinse. Desi aceasta metoda ofera o mai mare eficienta de gestionare a retelelor electrice, minimizand pierderile de energie si risipa prin supraproductie, ea a facut centralele mult mai vulnerabile conditiilor meteo spatiale. Centralele de mare putere se comporta ca niste antene, canalizand curenti directi, de intensitati enorme, in transformatoarele electrice.

. A doua problema consta in interdependenta centralelor cu sistemele care ne intretin viata: filtrarea apei de consum si a celei menajere, infrastructurile de transport al marfurilor, pietele financiare si multe altele relationate cu electricitatea.

Combinand cele doua aspecte, devine limpede ca o repetare a evenimentului Carrington ar fi de natura sa produca o catastrofa cum lumea moderna nu a mai cunoscut. Si se va manifesta intocmai contrar cu ceea ce suntem obisnuiti sa faca dezastrele naturale; in general, regiunile cel mai putin dezvoltate ale lumii sunt cele mai vulnerabile, nu zonele tehnologizate si sofisticate, asa cum va fi cazul in aceasta situatie.