Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că este constituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 care prevede restructurarea posturilor din administraţiile locale şi reducerea cheltuielilor bugetare.
Judecătorii Curţii au respins, astfel, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului privind Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii privind finanţele publice locale, precum şi stabilirea unor măsuri financiare.
În luna iulie, Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 63/2010.
Avocatul Poporului a luat acestă decizie după ce a observat că acest act normativ conţine norme contrare unor prevederi din Constituţie.
Potrivit unui comunicat de presă remis în 15 iulie AGERPRES, Avocatul Poporului a ridicat direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010.
Argumentele de neconstituţionalitate invocate de către Avocatul Poporului au vizat, în esenţa, contrarietatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 faţa de art. 315 alin. (4) şi (6) din Constituţia României, instituind exigenţele constituţionale privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă şi limitele delegării legislative, precum şi faţă de art. 120-122 din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice, autorităţile comunale şi orăşeneşti, consiliul judeţean.
Pe 7 iulie,vicepreşedintele PNL Andrei Chiliman, primar al Sectorului 1, a anunţat că Partidul Naţional Liberal a cerut Avocatului Poporului să atace OUG 63/2010 la Curtea Constituţională.
Potrivit acestuia, OUG 63/2010 afectează grav Legea finanţelor publice locale şi reprezintă „un pas mare spre subordonarea administraţiei publice locale din România intereselor tribului Băsescu-Boc-Udrea”.
Chiliman susţinea că PDL urmăreşte să aibă acces la bugetele primăriilor de sector şi la bugetul primăriei Capitalei, dat fiind faptul că acesta are o pondere mare în PIB-ul României. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.