Modele pentru creștinismul contemporan

Romulus Dan BUSNEA

Pentru românii năpăstuiți și apăsați de griji, acaparați de treburile și trebuințele zilnice, nu mai rămîne loc și pentru analizarea, întelegerea și explicarea lucidă și fără resentimente a celor aproape 50 de ani de comunism care au reușit să schimbe mentalități, să dezumanizeze, să distrugă familii și să curme mult prea multe vieți nevinovate. Din păcate, pentru cei mai mulți dintre noi a intervenit un proces de erodare a ființei interioare, a memoriei și conștiinței de sine. S-a instaurat uitarea, care nu a făcut altceva decît să ne aducă în stadiul indiferenței totale, al nepăsării față de noi și de trecutul nostru.
La mai bine de17 ani de la încheierea celei mai negre perioade din istoria poporului român se vorbește tot mai puțin de regimul comunist ca sistem anticreștin și antiuman, ce s-a impus prin forța militară a imperiului sovietic și prin forța ideologic-represivă a internaționalei comuniste. în mass-media, în manualele școlare sau la orele de curs se amintește din ce în ce mai rar de toți martirii neamului românesc, de toți cei care s-au opus cu demnitate cotropirii comuniste. Ei au fost supuși celor mai grele cazne, au fost închiși, torturați cu bestialitate, înfometați, spînzurați sau împușcați. Comuniștii au exterminat fără milă nu numai oameni simpli, dar și elitele, vîrfurile clasei politice, militare și economice, precum și cele ale Bisericii, care au ajuns pe lista de urgență. în închisorile comuniste viața religioasă închinată credinței a fost reperul spiritual al celor pentru care credința a fost singurul suport moral, singura speranță de viață. âmpotriva unor asemenea luptători, împotriva ființei lor biologice, a fost folosit întregul arsenal al durerii fizice, de la înfometare pînă la spînzurare și impușcare. Numeroase sînt mărturiile care conturează veritabile momente de înălțare spirituală, de trăire creștină atunci cînd cei puși în slujba lui Dumnezeu i-au încurajat și le-au dat încredere în ajutorul divin colegilor de suferință.
Cu toate torturile orchestrate de călăii aflați în slujba regimului comunst, cum a fost în cazul „experimentului Pitești”, temnița comunistă, – ca și cea de la Tîrgu Ocna – au reprezentat locuri în care multe suflete au cunoscut transformarea spirituală și apropierea față de Hristos, creînd adevărate modele pentru creștinismul contemporan. Nu mai departe, exemplul cel mai elocvent de trăire întru credință și iubire față de semeni l-a reprezentat și unul dintre marii martiri ai neamului și credinței românești: Valeriu Gafencu. El a fost adus în 1949 la Sanatoriul Penitenciar Tîrgu Ocna, fiind foarte bolnav, iar după 3 ani – în 1952 – a încetat din viață datorită suferințelor și degradării îndurate în timpul anilor de detenție din închisorile de la Aiud, Pitești și Tîrgu Ocna. El a fost denumit de Nicolae Steinhardt – un alt erou al credinței din acele timpuri – și „Sfîntul închisorilor”. Viața lui Valeriu Gafencu a reprezentat și reprezintă un reper moral nu numai pentru cei care l-au cunoscut atunci, dar și pentru toate generațiile care căutau devenirea întru ființă pe calea cea dreaptă și o chemare spre ieșirea din viața mizeră și înalțarea spre cea mai înaltă culme a umanului, care este Hristos.
încercarea de destrămare a ființei umane, care s-a practicat în pușcăriile comuniste, a fost stopată de astfel de martiri, care au determinat transformarea supliciului detenției în metodă duhovnicească de purificare a ființei. La Tîrgu Ocna s-a petrecut unul dintre cele mai frumoase momente de adîncă noblețe sufletească și iubire față de aproapele, care a avut loc în sanatoriul penitenciar al localității. Autor a fost Valeriu Gafencu, cel care -bolnav fiind, a renunțat la medicamentele aduse de un coleg, cedîndu-le unui alt coleg de suferință, pastorul Richard Wurmbrand, căruia i-a salvat astfel viața. După acest gest suprem, care i-a impresionat pe toți deținuții celulelor comuniste, Valeriu Gafencu s-a stins treptat, pe 18 februarie 1952, la sanatoriul- închisoare din Tîrgu Ocna. Din păcate, nici aici și nici în alte locuri din țară, aceste momente care au înglobat ani de suferință, frămîntări și viață aspră, nu își mai găsesc ecoul în evocările prezente. La Tîrgu Ocna nu mai există astăzi dovezi ale celor îndurate de acești martiri ai neamului, pentru că ele au fost șterse cu grijă de cei care au dorit să ascundă adevărata față, hidoasă, a acestui monstru care a fost regimul comunist din România. Așa cum afirma și academicianul Dinu C. Giurescu, unul dintre cei mai mari istorici ai României – „este adevărat că dintre toate regimurile prin care am trecut, regimul comunist este cel care a marcat cel mai profund și a răsturnat nu numai o nație, dar și fiecare conștiință individuală. Nu e nevoie de o condamnare, e nevoie de o cunoaștere reală a acestui regim și de difuzarea lui în conștiințele tuturor oamenilor”. Ca și a jertfelor fiilor creștinătății românești, care au reușit să biruiască puterile necredinței și ale întunericului.ai grele cazne, au fost

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!