Liderul PNL, Crin Antonescu, a calificat decizia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc de a renunţa la serviciile poliţiei drept iresponsabilă politic, care generează o situaţie fără precedent.
Decizia şefului statului „este una iresponsabilă din punct de vedere politic. Faptul că este urmată la câteva ore de o decizia similară a primului ministru agravează situaţia. (….) Constatăm că suntem în faţa unei situaţii fără precedent, cu o încărcătură politică extrem de gravă”, a spus Crin Antonescu, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PNL.
Potrivit acestuia, decizia preşedintelui Băsescu însoţită de decizia „şi mai caraghioasă” a premierului are drept urmare un efect de decredibilizare a unei instituţii esenţiale în statul de drept.
„Traian Băsescu practic acum învrăjbeşte categorii de arme: poliţia cu jandarmeria, SPP cu cele două. Acest lucru este foarte grav”, a punctat liderul liberalilor.
În opinia sa, ministrul de Interne, Vasile Blaga, ar trebui să încerce să-i convingă pe cei doi să renunţe la această decizie, sau să-şi dea demisia. „În momentul în care o instituţie esenţială din subordinea sa este considerată nesigură sau inutilizabilă de către preşedinte şi primul ministru, atunci este foarte clar
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.