Asteptarile gazdelor bacauane au fost depasite, prin aceea ca SCM a cucerit patru titluri, nu trei, cum se astepta toata lumea, basca doua medalii de argint. Nici numele invingatorilor locali n-au fost in intregime cele scontate. Astfel, Catalin Sandu a pierdut finala de la 60 kg, iar Maike Cioaca si Mihai Nistor s-au impus la 52 kg si, respectiv, super-grea, completându-i pe Ronald Gavril si Constantin Bejenaru. Trebuie insa precizat ca Sandu a avut in finala un adversar de mare calibru, pe Adrian Alexandru (fost in urma cu sase ani la SCM Bacau, multiplu campion), dar ca are fata de adversarul sau avantajul de aur al vârstei. Catalin va mai boxa multi ani, in timp ce Alexandru se apropie de finalul carierei.
Referindu-ne la campionii nostri, trebuie spus ca doi dintre ei – Cioaca si Bejenaru -, si-au câstigat aurul cu sudoare multa, la capatul celor trei reprize regulamentare. Mai expeditivi si, poate, mai norocosi, Gavril si Nistor n-au trudit decât o repriza, adversarii lor retragându-se. Ambii au izbutit la un moment dat sa-si zguduie adversarii cu lovituri de baros, in urma carora arbitrii au trecut la numarat. Dar pâna la knok-down mai era, asa ca retragerile lui Neacsu si Gananau nu le fac cinste. Abandonul timpuriu nu este o practica tocmai recenta in boxul românesc si reflecta nivelul tot mai scazut al acestei discipline in România. Desigur, cauzele sunt multe si ar trebui un ziar intreg pentru a le diseca. Regretele sunt insa vii. Unde or fi luptatorii care preferau sa moara insângerati in ring, decât sa bata in retragere? Da, au existat multi asemenea boxeri, chiar si la amatori.
Publicul a ocupat doar jumatate din tribuna Salii Sporturilor, insa a avut o comportare minunata fata de sportivii din ring si antrenorii lor. Spectatorii l-au aplaudat cu caldura pe Relu Auras – sufletul acestor CN si antrenorul celor mai multi campioni -, imbalsamându-i orgoliul ranit de recenta sa demitere de la cârma SCM Bacau.
Finalele Campionatelor Nationale de Seniori
* Categoria 49 kg / Stefan Caslarov (Dinamo Bucuresti) b.p. Marius Hondaru (Metrorex Bucuresti);
* Categoria 52 kg / Maike Cioaca (SCM Bacau) b.p. Alin Leucian (BC Arad);
* Categoria 56 kg / Ciprian Apodaresei (Dinamo Bucuresti) b.p. Veronel Tarau (Pandurii Tg. Jiu);
* Categoria 60 kg / Adrian Alexandru (CSM Calarasi) b.p. Catalin Sandu (SCM Bacau);
* Categoria 64 kg / Georgian Popescu (Petrom Ploiesti) b.p. Sorin Sandu (SCM Bacau);
* Categoria 69 kg / Ionut Gheorghe (Farul Constanta) b.p. Catalin Paraschiveanu (Dinamo);
* Categoria 75 kg / Ronald Gavril (SCM Bacau) b. retr. adv. 1 Ionut Neacsu (Callatis Mangalia);
* Categoria 81 kg / Alexandru Cristofor (BC Arad) b.p. Cezar Juratoni (Dinamo);
* Categoria 91 kg / Constantin Bejenaru (SCM Bacau) b.p. Nicolae Berariu (CSM Suceava);
* Categoria plus 91 kg / Mihai Nistor (SCM Bacau) b. retr. adv. 1 Petrisor Gananau (Pandurii Tg. Jiu).
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.