HANDBAL MASCULIN – JUNIORI 2: Handbaliștii juniori 2 de la Clubul Sportiv Școlar Bacău vor juca de astăzi și pînă duminică, la Piatra Neamț, pentru calificarea la turneul final al campionatului național. în faza anterioară semifinalelor, CSȘ Bacău (antrenor Marcel Păunică) a evoluat în grupa C a campionatului. Pe parcursul a 30 de etape, handbaliștii băcăuani au obținut 28 de victorii, au încheiat un meci la egalitate și au pierdut un altul, drept care s-au clasat pe primul loc și s-au calificat la pas în turneul semifinal. Și acest hop se vrea depășit întrucît obiectivul anunțat de Marcel Păunică este cîștigarea titlului național.
Patru echipe se vor confrunta la Piatra Neamț pentru ocuparea primelor două locuri, cele care dau dreptul de participare la finale: LPS Piatra Neamț, CSȘ Galați, CSȘ Triumf Călărași, CSȘ Bacău. Programul competiției este următorul: 4 mai / Piatra Neamț – Galați, Călărași – Bacău; 5 mai / Galați – Bacău, Piatra Neamț – Călărași; 6 mai / Călărași – Galați, Bacău – Piatra Neamț.
• Lotul băcăuan este compus din: Ionuț Pînzaru, Ștefan Grigoraș (portari) – Vlad Alexandru, Radu Cristian Ghiță (component al lotului național), Alexandru Tărîță, Cosmin Macovei, Gabriel Manole, Ovidiu Văcaru, Mircea Purcaru, Valentin Gabor, Lucian Vătămănescu, Alexandru Vîrnav, Iulian Sabău.
Mai jos prezentăm clasamentul final după meciurile disputate în grupa C. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.