HANDBAL FEMININ – JUNIOARE 1: în cel de al doilea meci al turneului semifinal de la Ploiești, CSȘ Bacău a obținut cea de a doua victorie, 41-25 cu LPS Suceava, calificîndu-se astfel la turneul final. Junioarele antrenorului emerit Eugen Manoliu au disputat aseară, după închiderea ediției, derby-ul turneului cu CSM Ploiești, lidera grupei semifinale înaintea partidei. Manoliu declarase joi seară, după victoria cu Suceava, că are cîteva jucătoare accidentate și că are de gînd să folosească mai mult rezervele, pentru a menaja jucătoarele de bază. între timp, situația s-a schimbat. „Titularele obișnuite mi-au zis că vor neapărat să joace cu echipa din Ploiești, să învingă și să termine competiția pe locul I. La asemenea pretenții nu mă pot opune prea mult. Au ambiție și asta e bine. La ședința tehnică premergătoare meciului vom stabili cine va juca”, a declarat ieri Manoliu.
Programul de astăzi (ultima etapă): LPS Suceava – CSȘ Constanța, CSȘ Galați – CSȘ Tîrgu Neamț, Gr. Școlar 1 Mai Ploiești – CSȘ Bacău, CSM Ploiești – LPS Piatra Neamț.
Clasamentul după a doua zi de concurs de la Ploiești arăta astfel: 1. CSM Ploiești – 10 p, 2. CSȘ Bacău – 9 p, 3. LPS Piatra Neamț – 7 p, 4. LPS Suceava – 6 p, , 5. CSȘ Galați – 4 p, 6. CSȘ Tîrgu Neamț – 2 p, 7. CSȘ Constanța – 2 p, 8. Gr. Șc. 1 Mai – 0 p. (Marius AMBROZIE)ica-R amț – 2 p, 7. CSȘ Constanța – 2 p, 8. Gr. Șc. 1 Mai – 0 p. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.