Ei au scris istoria!…

* … Zi cu soare peste plaiul românesc * Populația Bacăului sprijină cu trup și suflet ostașii plecați pe front pentru apărarea independenței

Proclamarea independenței de stat, la 9 mai 1877, se înscrie ca un eveniment de adîncă reverberație în conștiința noastră națională. Reproducem un moment înălțător al acelor zile de glorie și demnitate: „Cu emoție adîncă în glas, ministrul de externe al României, Mihail Kogăniceanu, spuse: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare. Suntem o națiune liberă și independentă”… Erau cuvinte, rostite la 9 mai 1877, cum nu se mai auziseră vreodată. Vestea a declanșat în întreaga Românie un entuziasm care-l depășea pe cel de la Unirea Principatelor. Firește, băcăuanii, ca întotdeauna, s-au aflat în fruntea evenimentelor. La doar cîteva zile, respecvtiv la 14 mai 1877, prefectul de Bacău – Vilner – scria:
„Domnule Ministru,
Mai multe persoane din județ au oferit pentru armata română producte precum: orz, ovăz, porumb…”. La 16 mai, din Bacău se trimite o altă telegramă: „Azi am trimis domnului casier central din București 926 lei, 5 bani, oferiți de către mai multe persoane din comunele Dofteana, Bucșești, Valea Arinilor, Măgirești, Solonț și Băhneșeni în folosul armatei române…”. La 10 iulie, bilanțul era covîrșitor: „…pînă acum am înaintat pentru trebuința armatei 61 de cai, 1 iapă; pentru armată, din rechiziție, 47 de cai, 3 iepe idem din ofrandă, 180 vite de măcelărie din rechiziție, 75 vite de măcelărie din ofrande, 100 căruțe, 102 cai, 102 hamuri din rechiziție pentru ofrandă, 19 chile, 7 banițe de păpușoi, 181 oca fasole și 5 chile băniți ovăz…”, urmînd a mai trimite „45 vite din rechiziție și 12 chile 19 1/2 banițe ovăz din ofrande ce sunt în magazie”.
Dar, cea mai importantă contribuție la război a fost soldatul. Băcăuanii vor participa cu 1589 de soldați care vor lupta cu cea mai mare vitejie la Plevna, Grivița, Smârdan… Și iată cum se pleca la oaste pe atunci, într-un sat: se făcea mai întîi o tragere la sorți; cine ieșea era imediat trimis la tuns. Nicu Gane povestește ce i s-a întîmplat: „îndată mă împinseră într-o odae de alăturea și mă așezară pe un scaun, foarfecele începură să sune prin pletele mele întocmai ca secera în grîu și cît ai bate din palme mă trezii gol în cap ca un harbuz”. Urmă echiparea. „Fără să mă laud – scria el, pot zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Cînd mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, cari nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan…”. După care continuă:
„Un vătășel mă chemă la primărie și înșirați doi cîte doi cu un caporal în frunte:
– Pușca la umăr!… Marș!”. „Atunci cu piciorul stîng înainte plecarăm. O sută de căciuli și de pălării și o sută de năframe se ridică deodată a ne ura drum bun. Trei săptămîni după aceea străbătusem țara de-a lungul pînă la Dunăre pe malul căreia mii și mii de români erau adunați în deosebite locuri, așteptînd numai ordinul de trecere…”; „peste șase zile ajunseserăm în fața întăriturilor Plevnei împotriva cărora oștile rusești se frînse de-atîtea ori. După mai multe atacuri asupra ei, urmă Grivița. Un căpitan la strigă:
– Copii! Acei cari vor cădea pe cîmpul de luptă vor fi aleșii lui Dumnezeu, căci numele lor va fi pus în rîndul vitejilor țării și țara întreagă și urmașii urmașilor noștri îi vor binecuvînta. Așa dar după mine copii și strigați, Să trăiască România!
– Să trăiască! strigară cu toții într-un glas”, iar „rîndurile noastre, ca valurile apei, porniră spre Grivița”. Luptele au fost înfricoșătoare pentru Grivița, dar românii aveau „arma secretă”: „Năvălise acum ai noștri ca furnicile din toate părțile și amestecîndu-se cu turcii începură să se lupte cu ei piept la piept. Cînd e vorba de luptă dreaptă și de… ciomag apoi lasă pe flăcăii noștri că nu li-s mîinile amorțite! Era de tot dragul de văzut cum se învîrteau în aer straturile de praf de pușcă lovind cîte două trei tigve odată, cum zburau fesurile, cum se împlîntau baionetele în carnea de turc, încît înăbușiți, striviți de puterea noastră covîrșitoare căzură pînă la unul…”. în acele lupte, „din curcani s-au făcut vulturi!”
Au trecut 130 de ani de atunci. „Urmașii urmașilor ” sînt la înățimea acestor eroi? Nu prea! Vor fi, mai ales din rîndul tinerilor, care încă nu știu de sacrificiul ostașilor români în lupta pentru independență, iar cele cîteva mici manifestări omagiale nu sînt suficiente pentru a marca mărețul eveniment.
Poate, într-o zi, va fi cu totul altfel…

Selecție și prezentare de Eugen ȘENDREApentru armata română producte precum: orz, ovăz, porumb.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!