Catalog picant

Salutare! Mă numesc „Catastrofă”. Cu siguranță ai auzit de mine, pentru că sînt cel mai vestit catalog din Liceul Ion Borcea. Eu sînt catalogul clasei a IX-a C, probabil cel mai picant catalog din istoria liceului. Pe bune! Și cînd mă gîndesc că puteam avea altă soartă… dar nu! M-am nimerit exact acolo unde nu trebuia! Stați numai o clipă să vă povestesc. . .
15 septembrie ora 8:00. O zi frumoasă care nu părea să prevestească furtuna ce era pe cale să se dezlănțuie.
Diriginte pe cinste, copii de treabă, simpatici, glumeți. Totul era OK și parcă prea frumos ca să fie adevărat pentru un ghinionist ca mine. în zilele ce au urmat a început să picure cîte un strop. La început, picurii erau mărunți și speram că soarele va răsări… însă nu a fost așa. Mă doare tot corpul, mă doare fiecare filă, fiecare pătrățică, fiecare rubrică și fiecare linie. Notele mici pe care le primesc în fiecare zi mă fac să îmbătrînesc într-o lună, cît alții într-un an.
Am crezut că s-a întîmplat ceva cu elevii din liceu.
Mi-am întrebat frații, surorile ce se întîmplă. Dar lor ce le pasă? Stau liniștiți, fără să se gîndească că vor mai petrece încă o zi în clasele lor.
Simt uneori că-mi vine să fug, să mă ascund. Din cauza lor sînt acum disprețuit de familia mea. Dar nu voi pleca,
pentru că știu că ei asta își doresc și nu vreau să le fac pe plac. Știu că se roagă în fiecare oră ca eu să dispar și să nu mai fiu găsit de profesori, dar eu voi fi mereu oglinda în care se va reflecta toată munca lor.
Vai de somnul meu, că nici somn nu mai am din cauza lor! Singurul moment al zilei cînd este liniște în clasă, singurul moment în care pot să mă relaxez fără să îi mai aud țipînd este atunci cînd țîncii ăia nesuferiți pleacă acasă. „Acasă”! Pînă și eu am început să ador cuvîntul ăsta. Pînă și eu aștept vacanțele cu nerăbdare.

Toți profesorii încearcă să îi aducă pe calea cea bună, dar ei nu se liniștesc. Mă întreb: „Oare ce i-ar face să își schimbe atitudinea? Văd că sînt de neoprit la năzbîtii, dar la învățătură, ba”.
Acum, fie vorba între noi, sînt simpatici puștii uneori.
Au și ei părțile lor bune, să nu fim răutăcioși. Au note de la doi la șase și mai rar de la șapte la zece. Sincer, eu am început să mă bucur și cînd iau nota zece la desen și la educație fizică… măcar acolo, nu?
Mi-e milă de mine, dar de săracii profesori mi-e și mai milă. âi aud mereu la cancelarie discutînd despre țînci: „Sunt un dezastru total!”, asta e deviza lor. Sunt sigur că ar trebui să se alimenteze mai bine, să ia vitamine, întăritoare, energizante, calmante, și tot ce mai trebuie pentru a avea nervi de oțel.
Eu am găsit remedii pentru a supraviețui în clasa a IX-a C. Aceste remedii sînt Răbdarea și Speranța că într-o zi va fi mai bine pentru ei și pentru noi. Eu cred în ei și știu că pot mai mult.
Dragi profesori, dacă și bătrînul catalog mai poate răbda și mai poate ierta, atunci cu siguranță și voi puteți s-o faceți. Trebuie să recunoașteți că mai merită o șansă.
Fără îndoială, așa cum spune și reclama: VIITORUL SUNĂ BINE!!! (Roșu-Ioana MARIAN, Ana-Maria PREOTU)a e deviza lor. Sunt sigur că ar trebui să se alimenteze mai bine, să ia vitamine, înt

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!