– Amicalul contra Cubei a demonstrat că boxerii români nu sunt de neglijat…
– într-adevăr, am demonstrat că alcătuim o echipă puternică. Dacă în anii trecuți, număram boxerii noștri care rămîneau în picioare, acum am opus o bună rezistență celei mai galonate echipe de box din lume. Băieții s-au mobilizat pentru acest amical, în ciuda faptului că au întîlnit medaliați olimpici și mondiali.
– Ați surprins asistența cu această schimbare în bine a tricolorilor?
– La început, sincer, m-am temut de echipa Cubei. Știam ce reprezintă Cuba în boxul mondial. Apoi, băieții erau în plină pregătire și veneau după doar un turneu disputat în acest an, cel din Ucraina. Am reușit însă să-i mobilizez și s-a văzut cum au boxat.
– Dincolo de meciul propriu-zis, a fost și un adevărat spectacol pugilistic…
– Așa este. Băieții au înțeles să lase deoparte acele lovituri care contau pentru mașina de punctat și să lovească ca la profesioniști. Cred că s-au bătut de la egal la egal cu boxerii cubanezi.
– Au fost totuși două decizii care au enervat asistența prezentă la clubul Bamboo. Practic, arbitrii ne-au furat două puncte…
– Nu vreau să-mi mai amintesc acum de cele două meciuri care, din punctul meu de vedere, dar și a altor apropiați ai boxului, au fost cîștigate de Roli și Ionuț. Din păcate, deciziile au fost date adversarilor lor, spre surprinderea boxerilor noștri. Probabil că și arbitrii noștri au fost surprinși de modul cum au boxat Roli Gavril și Ionuț Gheorghe.
– După meci, Ionuț Gheorghe a plîns…
– Era normal. S-a simțit frustrat. Dar nu-i problemă, are timp să-și demonstreze valoarea la competițiile oficiale ce vin. Important e că el și-a revenit și este în formă.
– La gală a fost prezent și directorul ANS-ului, Octavian Belu, care s-a declarat mulțumit de evoluția tricolorilor.
– Asta nu poate decît să ne bucure. Probabil că ANS își va îndrepta ochii și asupra boxului. Avem nevoie de susținere.
– O parte din boxeri sunt în Turcia, iar o parte la Onești…
– Greii au rămas acasă în pregătire, iar ceilalți pugiliști participă în aceste zile la un turneu în Turcia. De săptămîna viitoare, la Onești vor veni brazilienii, care se vor pregăti alături de noi timp de două săptămîni. Probabil că vor fi și cîteva meciuri.
– Prima competiție?
– Doar o lună ne mai desparte de startul Campionatelor Europene ale țărilor din Uniunea Europeană, competiție ce se va desfășura în perioada 18-25 iunie la Dublin. Acolo vrem să obținem cît mai multe medalii. Roli Gavril a luat bronzul anul trecut și cu siguranță că vrea să-i schimbe culoare.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.