Membrii Municipalei Pardidului Social Democrat (PSD) Bacău au avut alegeri în acest week-end. Candidaturile pentru funcțiile de conducere s-au putut depune chiar în timpul ședinței de sîmbătă, dar, cu toate aestea, alegerile s-au desfășurat în liniște, fără surprize. Social-democrații au optat să își păstreze vechea conducere. Senatorul Radu Cătălin Mardare a fost singurul candidat la funcția de președinte al Municipalei, așa că și-a păstrat funcția pentru următorii doi ani. Inițial, cele șapte posturi de vicepreședinți au părut mai disputate, pe ele înscrindu-se alte patru persoane în afara celor șapte vicepreședinți existenți, dar nici aici nu au fost surprize. „Delegații memebrilor Municipalei PSD Bacău au avut încredere în noi și nu au apărut surprize. Scopul nostru imediat următor este referendumul din 19 mai și campania de convingere a electoratului nostru să meargă la urne și să spună «DA» demiterii lui Traian Băsescu”, a declarat senatorul Radu Cătălin Mardare.
Cu gîndul la Primăria Bacău
Pe termen mediu și lung, obiectivele Municipalei PSD Bacău sînt alegerile europarlamentare din această toamnă și alegerile locale și generale de anul viitor. „Scopul major este Primăria Bacău, dar deocamdată nu am discutat despre persoana care va reprezenta PSD în alegeri”, a precizat președintele Municipalei PSD Bacău. Primăria Bacău va fi atacată, însă, după toate probabilitățile, de un tandem al pesediștilor, în frunte cu senatorul Mardare, care ar aduce multe în plus soacial-democraților băcăuani dacă va fi și europarlamentar. El este politicianul băcăuan care se pare că are cele mai mari șanse să ajungă la Bruxelles. Dacă Radu Cătălin Mardare le-ar atrage social-democraților electoratul intelectual, PSD Bacău i-ar putea împinge în față, la Primăria Bacău, pentru cele două funcții de viceprimari, în echipă, pe consilierii județeni Ghiroghe Huluță și Ionel Floroiu, asigurîndu-și astfel și electoratul format din sindicaliști și muncitori. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.