De doua ori pe an, primavara si toamna, Bacaul danseaza. Rezidentele pe dans contemporan de la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” din Bacau au devenit o traditie. Artisti români sau din alte spatii de creatie din lume dezvolta in inima acestui tirg de provincie proiectul unui spectacol, care va purta, inevitabil, genele orasului in care s-a nascut, urma unor oameni sau a unor locuri care s-au lipit de sufletul sau de mintea rezidentului in timpul acestui proces de creatie. Concursul de proiecte pentru actuala rezidenta din octombrie a fost cistigat de coregrafa si interpreta Ana Catalina Gubandru (Bucuresti), care va fi gazduita de Centrul de Cultura din Bacau pe durata lunii octombrie 2010, timp in care va beneficia de cazare, masa, un spatiu de lucru si de o bursa, oferita de Centrul National al Dansului Bucuresti, pentru costurile de cercetare si productie artistica, cit si de sprijinul echipei de coordonatori bacauani ai programului. Ea va continua in Bacau ideea proiectului „L’amour, mon amour”, prezentat la Festivalul de dans din Marseille. Noul concept se va numi „Lamur – The most beautiful i can”. Bacauanii vor putea viziona un fragment din acest spectacol pe 28 octombrie. La lansarea noii etape de rezidenta de la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu” a participat ieri si artistul american Ben Pryor, managerul unor importanti coregrafi din Statele Unite ale Americii si organizatorul unui festival de dans la New York, aflat in România intr-o rezidenta de trei saptamini in cadrul programului „Gabriela Tudor Memorial Exchange Programme”. Tinarul manager american s-a aratat interesat de viitoare colaborari intre artisti români si straini, realizate cu sprijinul Centrului „George Apostu”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns