Sindicaliştii din învăţământ din judeţele ţării s-au pregătit pentru a participa marţi la mitingurile de protest care vor fi organizate marţi, în Capitală, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, de către Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’, precum şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
La mitingul ce va fi organizat în faţa Palatului Cotroceni de Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţia Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’, grupate în Alianţa Federaţiilor din Învăţământ (AFI), este aşteptată prezenţa a mai multor mii de salariaţi din Educaţie, iar la mitingul FSLI, organizat în Piaţa Victoriei şi în faţa ministerelor Muncii şi Educaţiei, sunt aşteptaţi până la 10.000 de sindicalişti.
Revendicările vizează în primul rând un nivel decent al salariilor din Educaţie, finanţarea echitabilă a sistemului de învăţământ public, stoparea desfiinţării abuzive a unor unităţi şcolare, adoptarea unei Legi a Educaţiei care să ţină cont şi de doleanţele sindicatelor etc.
200 de profesori din judeţul Gorj, afiliaţi sindicatelor din învăţământ, vor participa marţi, la protestul organizat de Ziua Mondială a Educaţiei în Bucureşti.
Potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Gorj, Vasile Mija, din partea sindicatului reprezentat de acesta vor participa circa 130 de profesori.
„130 de dascăli înscrişi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământ vor participa marţi la mitingul organizat la Bucureşti. Vom fi acolo pentru a ne striga nemulţumirile legate de salarizare, reducerea cu 25%, procesul educativ şi multe altele. Nu întâmplător a fost aleasă această dată, de 5 octombrie, noi am ales-o tocmai fiindcă marchează Ziua Mondială a Educaţiei”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Vasile Mija.
Florinela Ponta, liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ din Gorj, a precizat, pentru AGERPRES, că din partea SLI vor participa 50 de profesori.
„Noi vom participa cu aproximativ 50 de profesori. Am vorbit cu reprezentanţii celorlalte federaţiile şi o să fim împărţiţi. O federaţie va picheta Ministerul Educaţiei, alta Palatul Parlamentului şi o alta Guvernul, astfel încât să ştie toţi că nu se mai poate. O să mergem şi la CEDO dacă este nevoie pentru drepturile noastre”, a spus Florinela Ponta.
Aproximativ 200 de cadre didactice gălăţene, afiliate la diferite organizaţii sindicale, vor participa la mitingul de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 5 octombrie, de Ziua Educatorului.
Cei mai mulţi profesori protestatari, o sută, vor fi de la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar(SIP).
‘Vom merge cu două autocare, pentru a le cere guvernanţilor să găsească şi alte soluţii de atragere de fonduri la buget, decât cele folosite până acum, de tăiere a salariilor’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele SIP, Lidia Antoniu.
Cadrele didactice rămase acasă la Galaţi vor marca Ziua Educatorului prin activităţile extracurriculare cu elevii, după un program care trebuie trimis în urmă cu doar trei zile de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi .
‘Abia vineri am fost anunţaţi de la ISJ că nu vom face ore, ci vom putea organiza diverse activităţi. Aşa că abia luni vom şti ce şi-au propus colegii: unii vor merge la bibliotecă, alţii la muzee. Păcat că marţea e închis Muzeul de Ştiinţele Naturii’, a declarat directorul adjunct al Colegiului Naţional ‘Al I Cuza’, Pamfilia Dumitraşcu.
La rândul ei, conducerea ISJ Galaţi a pregătit o manifestare în cadrul căreia va înmâna Diplome de excelenţă de la Ministerul Educaţiei celor cinci instituţii liceale care au obţinut această distincţie, într-un concurs desfăşurat recent, iar una sau două cadre didactice vor primi titlul de ‘Profesor al Anului’
În jur de 100 de sindicalişti din învăţământ din judeţul Mureş vor participa la mitingul programat în Bucureşti, la Palatul Victoria, a anunţat, luni, preşedintele filialei Mureş a Federaţiei ‘Spiru Haret’, Ioan Săcărea.
Acesta a declarat că vor pleca spre Bucureşti 50 de sindicalişti din ‘Spiru Haret’ şi 50 de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Mureş.
‘Cei care sunt din judeţe mai apropiate de Bucureşti ne aşteptăm să vină în număr mai mare, cu atât mai mult cu cât au în 5 octombrie zi liberă de Ziua educaţiei, prin contractul colectiv de muncă negociat. Noi n-am reuşit acest lucru, dar avem aprobări pentru cei care vor participa la miting, să fie înlocuiţi cu cadre calificate’, a spus Ioan Săcărea.
Liderul sindical a subliniat că sindicaliştii din învăţământ sunt supăraţi pe conducătorii României. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.