Jurnal despre Bacovia (17)

Constantin CĂLIN

Un nume literar se impune greu. Gala Galaction asemăna acest proces cu „formarea stalactitelor”. „De cîte ori – întreba el – trebuie să pice în ochii și urechea d-tale numele unui scriitor, pînă să te hotărăști să-i citești prima bucată? Și cît trebuie să mai treacă pînă cînd să-i citești pe a doua?…”. Chestiunea era valabilă și înainte de primul război mondial, cînd autorul „Bisericuței din Răzoare” încă nu debutase editorial, cît și după încheiarea lui, din cauza „agitației enorme a spiritelor” (Ibrăileanu), a diversității de opinii și sentimente. După 1920 se încearcă „stabilirea răspunderilor” pentru felul în care a fost pregătit și purtat războiul, cît și numeroase alte clarificări (de pildă, analiza „factorilor morali” care au dus mai întîi la înfrîngere, apoi la victorie), dar se obțin puține certitudini. Sînt puse în discuție statul, parlamentul, universitatea, școala, biserica, democrația. Se declanșează o concurență aspră pe toate planurile, îndeosebi pe cel ideologic. Au loc dezbateri despre criză, reforme, sincronizare, revoluție, anarhism, dreptate socială, retribuții (proporționale), fiscalitate (cu dorința de a fi crescută pentru „îmbogățiții de război”), exproprieri și împroprietăriri, prețuri, inflație, scăderea nivelului de trai. începe un exercițiu multiplu de cunoaștere a „organismului social”. Se manifestă, din diferite părți, o voință de însănătoșire și îndreptare. Sînt combătute „minciunile politice”, „minciunile convenționale”, „minciunile sacrosancte”, care au provocat iluzii și tragedii. Nu o dată reproșurile îi vizează pe intelectualii care „s-au pus în slujba criminalilor de stat”. „Ei au terfelit rațiunea în tina bestialității – vitupera un umanitarist -, au așternut valul frumuseții peste cîmpiile pline de cadavre spintecate. Ei – mai ales ei, au întreținut acel delir al minților mediocre, al cugetelor ce abia au înmugurit și au veștejit cu gazele asfixiante ale literaturii și filozofiei războinice atîtea suflete fragede ce pîlpîiau dornice de viață și de luptă creatoare”. „Războiul a schimbat sau e pe cale să schimbe totul”, remarca Ibrăileanu. Efectele lui asupra conștiințelor au fost extraordinare: le-a răscolit, le-a suscitat, le-a cristalizat. Cei mulți și muți, umiliți și obidiți, prind acum glas. „Războiul a fost – cum observa cu perspicacitate cineva – un mare transformator al omenirii. Valoarea maselor a crescut și fiecare are conștiința că reprezintă o forță socială. în virtutea acestei conștiințe, individul a devenit atent față de problemele ce se pun și a început a avea ochi examinator. Problemele sociale au început a-l interesa din punctul de vedere al clasei căreia îi aparține. Societatea trăiește într-un echilibru instabil, într-un zbucium permanent provocat de cele două forțe care se ciocnesc, capitalul și munca”. Această stare de provizorat e surprinsă fidel în cîteva fraze la începutul romanului „Gorila”, de Liviu Rebreanu. „Evenimentele se perindau, se îngrămădeau ținînd lumea într-o încordare chinuitoare. (…) Nimeni nu s-ar fi mirat dacă ar fi izbucnit un nou război sau o revoluție sau un cataclism”.
Nimeni nu știa cît va dura această „epocă de tranziție”, dar unii sperau că la capătul ei, sigur, se va ivi binele: „Nu arareori epocile triste – reflecta un socialist – sînt urmate de cele prospere, sănătoase și înălțătoare”. Ce se aștepta? Se aștepta nu numai sfîrșitul „răfuielilor” politice și administrative, ori al grozavelor lipsuri materiale, ci și al ceea ce a fost și mai era perimat ca mentalitate. Se aștepta o „purificare generală și individuală, „o lume nouă”, presimțită viu, dar confuz. Unde e Bacovia în aceste frămîntări? Indiscutabil, locul său n-a fost „în vîltoare” („dans la melee”, ca să reiau expresia originală, citată des în acei ani, a lui Romain Rolland) și nici deasupra („au dessus de la melee”), ci alături, marginal, destul de aproape de ea. El e doar un „martor”, însă nu unul neutru, indiferent. în această etapă a vieții, simpatiile sale merg negreșit către socialiști și umanitariști. Un imbold îl avea în familie, fratele său, Constantin Vasiliu-Langa, fiind fățiș de partea acestora. dividuală, „o lume nouă”, pre

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!