Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că reprezentanţii social-democraţi în forul de conducere al Camerei Deputaţilor nu vor participa la şedinţele Biroului Permanent până când preşedintele Camerei, Roberta Anastase, nu-şi va prezenta demisia pentru a fi înlocuită din funcţie de PDL.
„Ne-am decis să nu cedăm în bătălia privind aprobarea prin fraudă a Legii pensiilor, nu vor merge colegii noştri la Biroul Permanent de la Camera Deputaţilor, vom continua să cerem ca dna Anastase să-şi prezinte demisia şi PDL să vină cu o altă propunere pentru conducerea Camerei. De asemenea, evident, Legea pensiilor trebuie să revină într-un circuit legal şi corect de adoptare. CCR nu se va putea pronunţa. CCR nu poate să numere voturi în sală, asta poate să o facă dna Anastase, dnul Sever Voinescu şi dacă au fraudat – pentru că au fraudat acele voturi- Parchetul ÎCCJ, după care instanţa penală se va pronunţa privind sancţiunea penală”, a declarat Ponta.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.