Crema saritorilor peste obstacole din România se va afla in Bacau pâna duminica, pentru a participa la Finala de Forta si Finala de Amatori a Campionatului National de Sarituri peste Obstacole. Va fi o competitie cu cele mai mari premii acordate in România, „doar o competitie de la Slobozia acordând sume la fel de mari”, dupa cum a precizat presedintele CSE „Decebal” Bacau si finantator al competitiei, Cezar Ivanof. Dincolo de aspectele tehnice ale viitorului concurs, pe care publicul le poate pricepe mai mult sau mai putin, interesul presei s-a manifestat in privinta alegerilor din cadrul Federatiei Ecvestre Române, de duminica. Conducerea CSE „Decebal” a hotarât ca Cezar Ivanof sa candideze pentru un post de consilier in Comitetul Director al FER, iar clubul bacauan a fi potrivit sa sustina candidatura lui Levant Ozguney, un belgian de origine turca, dar având puternice legaturi cu România, insusi fiul sau participând pentru tara noastra in competitiile internationale.
Este a treia competitie importanta ce este gazduita de CE „Decebal” in acest an, dupa o etapa de campionat si Cupa Federatiei. „Participantii la aceste competitii au fost multumiti de ceea ce am oferit, iar asta sper sa aduca noi puncte si noi competitii la Hemeius”, a mai spus Ivanof.
Proba denumita „Ultima sansa” este destinata sportivilor care n-au cucerit nicio medalie in acest an. „Fiecare va câstiga ceva”, a promis Ivanof.
CES „Decebal”, in progres
Ultimele noutati in privinta clubului bacauan se refera in primul rând la aducerea unui foarte bun antrenor – bucuresteanul Tudor Vasile, fost decenii la rând la Steaua si in echipa nationala. Acesta a declarat ca intentiona sa se retraga din sport, dar ceea ce a vazut la Hemeius, plus planurile de viitor impartasite de Cezar Ivanof l-au determinat sa ramâna „inca un an in Moldova. Cred ca se vor realiza lucruri frumoase aici, pentru ca moldovenii sunt ambitiosi si hotarâti. Bacaul are cam a treia baza din tara, dupa cele din Piatra-Neamt si Sibiu”. Cezar Ivanoff a amintit de un succes mai putin cunoscut al clubului sau, respectiv transferul in strainatate al calului Casio, „contra unei sume frumoase”. El n-a precizat cât de mare, dar a oferit date extrem de interesante despre necontenitul sezon de „mercato” al bidiviilor. „Din start trebuie sa precizez ca un club hipic nu consuma la fel de mult ca unul de fotbal. Cheltuielile sunt insa destul de mari si tin de plata sportivilor, a personalului, de cheltuieli de deplasare si cazare destul de importante. Un mânz dintre cei mai buni, având un pedigree cu titluri internationale mergând cu trei generatii inainte, costa 8-10 mii de euro. Daca evolutia sa este cea dorita, poate fi vândut când va deveni adult cu sute de mii. Sunt cai care valoreaza si 25 de milioane de euro. Dar noi nu ne-am propus sa facem o afacere din acest club. Poate ca amortizarea investitiilor va veni peste ani. Deocamdata, nu vom transfera niciun cal, desi exista interes pentru câteva exemplare ale noastre. Vom participa cu sase cai la Arezzo, anul viitor, la calificarile pentru Campionatul Mondial. O calificare poate creste semnificativ pretul unui exemplar. „Casio, care a obtinut calificarea la CM, valoreaza acum dublu fata de cât a fost cumparat de investitorul din Grecia”, a precizat Ivanof. De asemenea, CE „Decebal” a participat in urma cu doua saptamâni la competitie de dresaj la Piatra-Neamt, obtinând numeroase premii. Acum, clubul asteapta medalii in primul rând de la trei sportivi, Sergiu Astefanesei, Ionut Ursachi si Ioana Giurea. „Sper sa vina cât mai multi spectatori, pentru ca vor avea ce vedea. Nadajduiesc ca si vremea sa tina cu noi. Poate sa fie frig, doar sa nu ploua”, a mai spus presedintele CE „Decebal”.
Programul Finalei de Forta si Finalei de Amatori a Campionatului National de Sarituri peste Obstacole
JOI, 7 octombrie: 9.00 / Nivel F (0,90 m) Amatori si Debutanti (cai si/sau calareti) – 2 clasamente. Barema A fara cronometru, cu baraj la cronometru; 11.00 / Nivel D si Juniori (1,10 m) in doua faze (2 clasamente); 14.00 / Nivel C (1,20 m) Barema A la cronometru, cu baraj inclus la cronometru; 17.00 / Nivel E (1,00 m) si Copii, 2 clasamente. Barema A fara cronometru, cu baraj la cronometru.
VINERI, 8 octombrie: 9.00 / Nivel F (0,90 m) Amatori si Debutanti (2 clasamente); 11.00 / Dificultate progresiva (fara cronometru, cu baraj la cronometru); 14.00: Nivel E si Amazoane (1,00 m) – 2 clasamente. Barema A la cronometru, cu baraj la cronometru; 17.00: Nivel C (1,20 m). Barema A la cronometru.
SÂMBATA, 9 octombrie / 9.00: Nivel D plus Juniori (1,10 m) – 2 clasamente; 11.00 / Deschiderea oficiala; 11.30: Nivel B (1,30 m); 14.00: Nivel E plus Copii (1,00 m) – 2 clasamente; 17.00: Nivel D (1,10 m) Releu (Stafeta) deschisa tuturor cailor; stafeta 2 cai (pot fi si mixte) – exceptând caii de nivel B/A.
DUMINICA, 10 octombrie: 10.00: Nivel F/E Criteriul Amatorilor (0,80 m) Finala; Criteriul Amatorilor II (1,00 m) Finala si Debutanti (0,90 m) – 3 clasamente; 12.00: Campionatul National de Forta; 14.00 / Proba „Ultima sansa”, Nivel D (1,10 m) la cronometru-barem C. Proba e deschisa tuturor cailor care nu participa in proba de forta, cu handicap pentru nivelele C si B (un singur clasament).
P. KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.