Permanent de stricta actualitate si mereu scos din carti, subiectul privind evolutia demografica se bucura de o atentie relativa din partea politicienilor si guvernantilor. Toti stim si sintem de acord cu faptul ca indicatorii statistici inregistreaza valori daca nu alarmante, cel putin ingrijoratoare si de atentionare: scade natalitatea, creste mortalitatea, sporul de populatie este negativ, iar ponderea populatiei tinere se modifica in defavoarea ei si in favoarea celei virstnice. In mai putin de doua decenii, numarul romanilor a scazut cu aproape doua milioane, iar daca alunecarea pe acest periculos tobogan nu este oprita, sau macar incetinita, vom ajunge ca spre mijlocul acestui secol sa ne fi imputinat cu aproape o treime, de unde previziunile sfirsitului de decada ’80 – ’90 ne situau pe la vreo douazecisiopt de milioane.
Asadar, quo vadis, romani ai viitorului?
Sigur, acutele fenomenelor demografice nu ne sint rezervate in exclusivitate. Tarile partenere europene traverseaza acelasi recul. Dar si alte tari occidentale, precum Canada, SUA, Noua Zeelanda. Un fenomen invers se petrece in India si China, dar vorbim deja despre o alta lume. Cea in care ne aflam si noi din punctul de vedere al apartenentelor geo-politice vorbeste o alta limba. Pe care romanii o inteleg, dar mai degraba nu. In vreme ce Spania, Italia, Germania cauta si gasesc solutii pentru iesirea din criza adaptindu-si politicile demografice si componentele sociale la realitatile timpului, noi ne multumim cu senzatia falsa a suzetei din care nu picura nimic.
In ultimii ani, si nu doar in actualul exercitiu de guvernare, s-a batut cu insistenta pe moneda stimulrii natalitatii prin acordarea de alocatii si concedii post-natale prelungite femeilor insarcinate, s-a inventat trusoul noului-nascut si a fost vinturata ideia majorarii alocatiei de stat pentru copii, un fel de Fata Morgana cu zimbet duios, dar inselator; pentru ca, de citeva luni, aceasta sa ajunga la fabuloasa suma de 40 de lei lunar, desi prezumarile erau cu mult mai ambitioase, oprindu-se pe la 200 de lei. Ce se poate face cu astfel de sume nu e pentru nimeni un secret. Partenerii europeni despre care aminteam prefera sa vorbeasca mai putin pe aceasta tema, dar sa faca mai multe. Ministrii de resort din Spania, Italia si Germania au reusit sa ne dea o lectie in materie prin anuntarea intentiilor guvernelor lor de a acoda alocatia de stat copiilor de imigranti romani care lucreaza legal in tarile respective. Alocatii ce pornesc de la 124 de euro lunar, in Italia, si ajunge la 154 de euro in Germania. Cu astfel de stimulente banesti parca mai venim de-acasa! Si asta nu e totul: copiii nascuti din familii de romani primesc automat cetatenia statului respectiv; pentru ei se infiinteaza scoli si gradinite si li se asigura drepturi civice de care beneficiaza autohtonii. Astfel, balantele lor demografice marcheaza cresteri, pe cind a noastra coboara spre cote tot mai scazute. Imigratia asiatica pe piata romaneasca a fortei de munca nu produce efecte similare. Pastise de genul „cornul si laptele”, un calculator pentru fiecare elev sau stick-ul memory, alaturi de alte solutii aproximative ca impact si efecte nu ne pot scoate din criza. A privi in ograda altora si a proceda precum vecinii ar fi, poate, solutia de urgenta pentru rezolvarile de substanta si de durata. Altfel riscam sa ajungem in situatia cu floarea cu care nu faci primavara: sa privim la copii ca la niste extraterestri rataciti pe plaiurile mioritice.
Lasă un răspuns